9.Testament
N am ce să-ți las în testament:
Doar durere, iubire și un simplu caiet,
Plin cu versuri scrise fără pic de talent
Dar cu o amărăciune cum nu găsești în niciun curent,
Literar, oricât ai căuta,
Nimeni nu s-a exprimat cu ușurința mea.
Am cunoscut persoane, care au ținut la mine,
Și care și-au dorit să îmi fie bine,
Altele au fost, ceva mai haine
M-au trădat într-un final, judecata vine
Dar fără ele, probabil că nu aș mai fii scris,
Despre cât de mult am iubit și cât am suferit.
Ele m-au adus aici, pe ultimul drum:
În sicriu, în mașină, în ploaie, în fum
In groapa fără fund, temnița fără scăpare,
Singura mea cale spre eterna alinare.
Aș vrea să-ți spun cât te admir si cât te iubesc
Dar mai bine tac, pentru că mă îndoiesc,
Că te interesează vreun pic părerea mea
Si nici măcar pe ultimul meu drum nu vei vrea
Să îmi fii alături, să-mi înțelegi durerea.
Vă las în testament, clipele frumoase
În care m-am bucurat cu voi în zile luminoase,
Vă las în testament, clipele grele
În care am înțeles că prietenii sunt o avere
Unii m-ați susținut, alții m-ați aruncat,
Nu sunt orgolios: pe toți v-am iertat.
Am trăit ca un împărat, vreau să mor ca unul:
Când o să fiu îngropat, la cap să am bunul
Meu caiet bogat, de care m-am atașat
Pe care pe parcursul vieții mele l-am completat
Cu versuri frumoase, dintr-o viata posomorâtă,
Să nu plângeți după mine, nici măcar o secundă.