TESTAMENTUL ȘI DONAȚIA 87
(2) Acesta trebuie să fie serios şi determinat sau cel puţin determinabil.
Art. 1665. Prețul fictiv și prețul derizoriu.
(1) Vânzarea este anulabilă atunci când preţul este stabilit fără intenţia de a fi plătit.
(2) De asemenea, dacă prin lege nu se prevede altfel, vânzarea este anulabilă când preţul este într-atât de
disproporţionat faţă de valoarea bunului, încât este evident că părţile nu au dorit să consimtă la o vânzare.
Darurile manuale
Darurile manuale sunt una dintre formele donației, având ca obiect bunuri mobile corporale, care
sunt predate de donator, donatarului, fără nici o altă formalitate, potrivit art. 1011 alin. (4) din Codul
civil. Printre modurile de dobândire a dreptului de proprietate iterate în conținutul art. 557 alin. (1)
din Codul civil este și
tradițiunea bunului dăruit. Astfel, un bun cu o valoare mai mică de 25.000 de lei, poate face obiectul
unui dar manual, putând fi dăruit de către o persoană ( donator ) unei alte persoane ( donatar ), fără a
fi necesare alte formalități speciale. Dacă cel ce dăruiește și cel ce primește darul se pun de acord, nu
este necesar ca ei să întocmească un document suplimentar sau să se adreseze vreunei autorități, fiind
suficientă simpla tradițiune a bunului, adică remiterea efectivă a acestuia, cel gratificat ( donatarul )
devenind, în acest fel, proprietarul bunului.
În cazul darului manual, pe lângă acordul de voință al părților este necesară și tradițiunea bunului,
ceea ce face din donație - în forma darului manual - un contract consensual și real, potrivit art. 1174
alin. (2) și (4) din codul civil.
Donatarul trebuie să aibă în posesie efectivă darul manual donat de donator. Predarea bunului nu mai
face neceară încheierea unui înscris. Pur tehnic, întocmirea unui înscris sub semnătură privată
( înscris care poartă semnătura părților, nefiind supus niciunei alte formalități ) anterior sau în
momentul tradițiunii bunului, face donația nulă sub aspectul condițiilor de formă ( obligația părților
fiind să întocmească un act autentic ). Dacă, însă, un asemenea înscris este întocmit după ce s-a făcut
tradițiunea bunului, actul nu va afecta validitatea darului manual.
Tradițiunea bunului se poate face și printr-un terț - mandatar, desemnat de donator sau donatar, care
nu trebuie împuternicit printr-un act autentic, întrucât nici darului manual, în sine, nu-i este cerută
respectarea condiției de formă. La fel ca orice altă formă a donației, darul manual care nu a fost
acceptat de donatar, rămâne în faza de ofertă, care poate fi revocată oricând de donator. Deci, în
situația aspectată mai sus, dacă mandatarul nu predă bunul donatarului sau donatorul moare, atunci el
va fi obligat să-l restituie ori donatorului, ori moștenitorilor acestuia. Darurile manuale, odată făcute,
devin irevocabile, potrivit art. 1015 alin. (1) din Codul civil, ele devenind bunuri proprii ale
donatarului, iar donatorul nu mai poate pretinde restituirea lor. De asemenea, darurile manuale făcute
între soți, asemenea oricărei donații, sunt valabile între soți, doar că ele sunt revocabile, însă, numai
în timpul căsătoriei, potrivit art. 1031 din Codul civil.
Totodată, darurile pe care logodnicii le-au primit în considerarea logodnei sau pe durata acesteia, în
vederea căsătoriei, sunt supuse restituirii, în condițiile art. 268 și art. 1030 din Codul civil.
Art. 1011. Forma donației.
(4)Bunurile mobile corporale cu o valoare de până la 25.000 lei pot face obiectul unui dar manual, cu excepţia
cazurilor
prevăzute de lege. Darul manual se încheie valabil prin acordul de voinţe al părţilor, însoţit de tradiţiunea bunului.
Art. 557. Dobândirea dreptului de proprietate.
(1) Dreptul de proprietate se poate dobândi, în condiţiile legii, prin convenţie, moştenire legală sau testamentară,
accesiune, uzucapiune, ca efect al posesiei de bună-credinţă în cazul bunurilor mobile şi al fructelor, prin
ocupaţiune, tradiţiune, precum şi prin hotărâre judecătorească, atunci când ea este translativă de proprietate prin ea
însăşi.
Art. 1174. Contractul consensual, solemn sau real.
(2) Contractul este consensual atunci când se formează prin simplul acord de voinţă al părţilor.
(4)Contractul este real atunci când, pentru validitatea sa, este necesară remiterea bunului.
Art. 1015. Principiul irevocabilității.
(1) Donaţia nu este valabilă atunci când cuprinde clauze ce permit donatorului să o revoce prin voinţa sa.
Art. 1031. Revocabilitatea donației între soți.
Orice donaţie încheiată între soţi este revocabilă numai în timpul căsătoriei.