Cartea final

tul a crescut în Moldova, în familia părinţilor mei
Eugenia şi Petru Florea – după ce mama lui dece-
dase la Mahacicala, pe masa de operaţie, din cauza
unei erori medicale, la doar 36 de ani! El învăţase la
perfecţie limba română, comunica cu rudele noas-
tre, respecta tradiţiile moldoveneşti, avea mulţi
prieteni. Iar la Moscova se stabilise după absolvi-
rea celei mai prestigioase instituţii universitare
tehnice din Rusia – Universitatea Tehnică de Stat
din Moscova Bauman, al cărei profesor el devenise
mai târziu, după susţinerea tezei de doctorat.
Unchiul Magomed ţinea mult la Anişoara şi a
contribuit financiar în mod considerabil la trata-
mentul ei chirurgical. În ziua externării Anişoarei
din clinică el venise cu maşina după noi cu o rezervă
de timp de peste cinci ore până la plecarea trenului
(ştiind cât de anevoioasă este deplasarea autovehi-
culelor prin acest oraş, mai ales că în ziua ceea mai
şi ningea). Însă pe parcursul drumului spre gară
blocajul ambuteiajelor se amplifica, ninsoarea se
înteţea şi părea, că noi nu vom mai ieşi niciodată
din şirurile interminabile de maşini. Din când în
când tăcerea apăsătoare din salon era întreruptă
de semnalul telefonului: suna Augustina (care pe
atunci făcea studii la Moscova); împreună cu Romică
Staşcov (feciorul dnei Claudia Partole, stabilit la
Moscova de mai mulţi ani), ei deja ne aşteptau în
gară şi erau foarte îngrijoraţi de reţinerea noastră.
Maşina se mişca cu viteză de melc... Până la
plecarea trenului rămânea vreo jumătate de oră, iar
pân’ la gară mai era destul de mult... Dintr-o dată