Cartea final

(Ebook) #1

să audă această muzică,/ Ferice de cel, ce ştie să o
aducă în dar aproapelui său...”
Şi-ntr-adevăr, acum, când ne aflăm în secolul al
XXI-lea, acum, când omenirea a ajuns la culmile
dezvoltării, asemenea valori ca dragostea, mila,
bunătatea, pacea, propovăduite de Mântuitorul
Hristos, de sfinţii apostoli, de sfinţii părinţi şi de
biserica ortodoxă de la începutul erei creştine, sunt
puse la grea încercare, deoarece tot mai des ne
închinăm valorilor materiale, valorilor trecătoare
în detrimentul celor spirituale, veşnice. Tot mai
des substituim dragostea şi grija faţă de suflete cu
dragostea şi grija faţă de cele efemere, de moment.
De aceea în viaţa fiecărui om trebuie să fie mo-
mente de reculegere, în care să medităm, să ne în-
dreptăm privirile către sfintele lăcaşuri ale credinţei,
să facem fapte bune, să manifestăm milă şi dragoste
faţă de aproapele nostru, şi numai astfel ne vom pu-
tea concentra asupra esenţialului existenţei umane.
Acţiuni de milostenie, de binefacere, tot ce este
frumos, tot binele din sufletele noastre trebuie să ne
unească – indiferent de vârstă şi ocupaţie – pentru
ca să ne îndemne pe fiecare să zidim o lume mai
bună, un viitor dominat de morala creştină...
Şi acum, când ne aflăm în atmosfera bucuriei
celei mai mari sărbători ale creştinătăţii – Învierii
Domnului, în această seară frumoasă, cu ocazia
acestui concert de binefacere, vreau să vă felicit pe
toţi, în special protagoniştii acestui minunat concert
de caritate, să vă doresc ca Bunul Dumnezeu să vă
răsplătească bunătatea, mila, dragostea, şi să vă
spun: HRISTOS A ÎNVIAT!

Free download pdf