Eterna Primavara

bănuţ conta. Intervenţia chirurgicală a durat 8 ore.
Personalul medical era uimit de stoicismul şi calmul,
aparent, desigur, de care a dat dovadă această fată
ambiţioasă, care iubea atât de mult viaţa.
Altădată, când Augustina şi mama au plecat la
Moscova, unde ea îşi făcea studiile, am fost rugată
să trec pe la Anişoara, s-o ajut, poate, la cumpă-
rături, căci starea sănătăţii se înrăutăţise mult.
Ţin minte că m-am interesat dacă nu-i este frică
singură şi cum se descurcă. Mi-a răspuns că nu este
singură. Dar cu cine? am întrebat-o uimită, la care
ea mi-a arătat o iconiţă de-asupra patului.
Anişoara aproape nu vedea, dar curăţa cartofi, ca
să-şi pregătească o supă.
I-am propus să mergem afară, la o terasă. A mers.
Ne-am aşezat la o masă. Alături se auzea muzica şi
vocile unor tineri. Anişoara îşi făcea griji: n-au să
observe ei oare, că ea nu nimereşte cu îndemânare
cartofii prăjiţi şi bucăţile de carne?! Am liniştit-o
şi i-am spus că nimeni nu observă nimic şi apoi ea
stătea cu spatele la ei. Am respirat aer curat. I-am
spus că sunt în jur flori frumoase...
Era o zi însorită şi mi s-a părut că am făcut-o
puţin fericită, petrecând ceva timp împreună.
Era cumplit de dureros că o fată atât de tânără
şi frumoasă, abia de mai putea potrivi piciorul pe
scări. Mergea la braţ cu mine şi simţeam nesigu-
ranţa şi frica ei interioară, deşi nu se dădea bătută.
S-a dus, când cireşii erau în floare. Adeseori, când
ridic capul la Ceruri, văd mii de stele, printre ele
sunt fiinţele mele dragi. O steluţă este şi Anişoara...
Veşnică să-i fie amintirea...