asupra politicienilor” (vorba Protocoalelor Sionului): când se lăsau greu unii, îi presau alții, toți
manipulați ca niște marionete de Chaim Weizmann și de forțele obscure ce-i erau stăpâne. Când
Weizmann a sosit înapoi la Londra, roțile fuseseră unse și, zice el, “conducătorii politici și-au
arătat adevărata lor simpatie pentru aspirațiile noastre sioniste”. La Washington, spune el,
“întotdeauna aveam de furcă atunci când vorbeau experții Departamentului de Stat: Șeful
Diviziei orientale a departamentului era un anti-sionist recunoscut și un pro-arab”. Acestea sunt
cuvintele lui Churchill. Iată de unde învață politicienii care conduc popoarele vocabularul lor
politic.
Din 1942, Weizmann s-a mutat la Washington, care a devenit teatrul presiunilor politice. Munca
“științifică” care, chipurile, îl absorbise la Londra, s-a evaporat și nu i-a pus piedici. Roosevelt a
descoperit că America avea nevoie urgentă de Chaim Weizmann ca expert în cauciucul sintetic.
Ambasadorul american la Londra, John Winant, probabil știind ceva, l-a sfătuit din toate puterile
pe Weizmann ca în America “să se dedice cât mai mult posibil științei”, și a murit în mod tragic
la scurt timp după această rugăminte. Dr. Weizmann scrie că “de fapt, mi-am împărțit timpul în
mod egal între știință și sionism”, dar autorul crede că știința n-a prea beneficiat de pe urma dr-
lui Weizmann în America. La plecare a “trecut” pe la primul ministru Churchill, pe unde
“trecea” în mod obișnuit, care i-a spus: “După război aș vrea să-l văd pe Ibn Saud stăpân peste
Orientul Mijlociu, cu condiția să vă satisfacă pe voi... Desigur c-am să vă ajut. Nu spune nimănui
de ce vorbim acum, dar poți să-i spui lui Roosevelt. Eu și cu el putem face orice, numai să
vrem”. (Dr. Weizmann a pus pe hârtie convorbirea de care nu trebuia să spună nimănui și i-a dat-
o secretarului politic al sionismului, cu ordinul s-o transmită următorului executiv sionist dacă el
ar păți ceva, și-a publicat-o apoi în cartea sa).
Dar Churchill își făcea iluzii crezând că sionismul va răbda un șef arab în Orientul Mijlociu. De
aceea, Weizmann nu i-a spus lui Roosevelt ce-a zis Churchill, doar i-a cerut ca “numărul maxim
de avioane și tancuri” să fie trimise în Africa, unde să fie la îndemâna evreilor din Palestina.
Acum a început colaborarea lui strânsă cu Henry Morgenthau Jr., din cercul intim al lui
Roosevelt. N-a întâmpinat opoziție “la vârfurile statului”, povestește el, “căci acestea, în
majoritatea lor, întotdeauna ne-au înțeles aspirațiile”, dar “toate informațiile primite din Orientul
Mijlociu la Washington erau împotriva noastră”.
Timp de 40 de ani, Chaim Weizmann a lucrat din umbră, în secret, manipulând guvernele. S-a
întâlnit din nou în secret cu Roosevelt și i-a transmis nu ce-a zis Churchill, cum povestește chiar
el, ci un alt mesaj, ca venind de la Churchill, și anume că “la sfârșitul războiului alta va fi situația
patriei naționale evreiești”. Apoi i-a descris ceea ce el spunea că e planul lui Churchill, din care
însă lipsea cu desăvârșire Ibn Saud. În memoriile sale, Weizmann spune că Roosevelt s-a
declarat total de acord, ceea ce însemna că “patria națională a evreilor” devenea “statul Israel”,
dar a introdus numele regelui Ibn Saud, zicând că există o problemă arabă, la care Weizmann nu
i-a pomenit că și Churchill vorbise despre el (așa povestește chiar Weizmann), ci i-a răspuns lui
Roosevelt că “nu putem lăsa cauza noastră să depindă de consimțământul arabilor”. Asta era
exact invers de ceea ce credea Churchill c-a stabilit cu el și însemna război împotriva arabilor în
patria lor, cu sprijinul Americii. Weizmann spune că Roosevelt “l-a asigurat de toată simpatia
lui”. Dar Roosevelt menționase totuși “problema arabă” și poate că am fi aflat la ce se gândea
dacă n-ar fi murit doi ani mai târziu, imediat după ce s-a întâlnit cu regele Ibn Saud. Dar deja n-a
mai contat ce spunea el în 1943, căci sub pretextul că războiul făcea ravagii în Europa, armele
erau livrate evreilor coloniști din Palestina. Iar Chaim Weizmann s-a întors la Londra.
Capitolul 40: Invadarea AmericiiÎn timp ce armatele invadau și contra-invadau Europa, o altă invazie, mai sinistră pentru viitorul
omenirii, avea loc pe ascuns și pe tăcute în America, unde guvernul și republica Statelor Unite au
fost invadate de agenți străini ei, care o domină de-atunci încoace și care au făcut ca din cel de-al