Churchill a semnat alături de Roosevelt planul Morgenthau. Ulterior, Churchill a spus că regretă
c-a semnat.
Mai târziu, Roosevelt s-a referit la planul Morgenthau ca la o notă pe care-ar fi pasat-o unui
departament “la insistențele unui prieten vechi de-al meu” (Sherwood), nu la o convenție
internațională, și s-a arătat uluit de inițialele lui puse cu mâna lui pe planul Morgenthau, pe care-l
semnase. Publicul a fost făcut să creadă că planul Morgenthau a fost abandonat și n-a avut loc:
industriile, chipurile, n-au fost dinamitate și minele n-au fost inundate. Dar, deși planul lui
Morgenthau de a ucide populația germană fără proces, cum a propus râzând Roosevelt lui Stalin
la Ialta, n-a fost aplicat el, a fost înlocuit cu procese înscenate așa-zișilor “criminali de război”.
Aceste procese au fost o mascaradă sinistră, de tipul proceselor intentate de comuniști împotriva
“dușmanului de clasă” și rămân unul din momentele rușinoase ale istoriei omenirii.
Germania a fost ruptă în două, dacă nu chiar în fărâme, cum a vrut Morgenthau. Nemții au fost
duși în lagăre de sclavi de muncă forțată pentru “reparații de război”, la 11 ani după ce guvernul
american, care a înființat aceste lagăre de sclavi nemți, a declarat că munca forțată este ilegală.
Harry Dexter White, autor sau coautor cu Morgenthau, a început apoi să făurească guvernul
internațional care să dizolve națiunile. A prezidat la nașterea Națiunilor Unite, unde Alger Hiss
conducea. Apoi a instituit Banca Mondială și Fondul Monetar Internațional, anunțat în mod
public de succesorul lui Roosevelt, Harry Truman, la 23 ianuarie 1946. FBI anunțase în repetate
rânduri pe președintele țării (la 8 noiembrie 1945 și la 1 februarie 1946) că Harry Dexter White
era spion sovietic, dar Truman l-a numit pe White în ciuda acestor dezvăluiri; chiar el spune “în
ciuda”. Dar în aprilie 1947, când Alger Hiss începuse să fie cunoscut publicului larg ca spion
sovietic, White a demisionat “din motive de sănătate”. În august 1948 a fost chemat în fața
Comisiei de activitate antiamericană și i s-au arătat dovezile trădării lui. A negat totul. A fost
găsit mort după trei zile și îngropat după ritual evreiesc. Cauza morții a rămas un mister. Nu s-a
permis să se facă autopsie și nici să se cerceteze cum a murit. De fapt, moartea lui a rămas la fel
de misterioasă ca și adevărata lui identitate.
În 3 ianuarie 1955, după 7 ani, Comitetul de siguranță internă al Congresului american a raportat
următoarele:
“1. Alger Hiss, Harry Dexter White și confederații lor din subteranele comuniste ale guvernului
american au avut puterea de a influența profund politica Statelor Unite și politica organizațiilor
internaționale în timpul celui de-al doilea război mondial și anii imediat următori;
“2. Ei au exercitat o influență profundă asupra creării și caracterului Națiunilor Unite și
agențiilor lor specializate;
“3. Aceasta putere nu s-a limitat la funcțiile lor oficiale. Era exercitată prin accesul și influența
pe care le aveau la demnitarii înalți ai statului și ocaziile pe care le-au avut să formuleze sau să
ascundă informațiile pe baza cărora se luau hotărârile politice ale superiorilor lor;
- Hiss, White și un număr considerabil de tovarăși de-ai lor care-au făurit politica externă
americană și cea a organizațiilor internaționale în acești ani de cumpănă s-au dovedit a fi agenți
secreți comuniști”.
După acest raport oficial ai spune că s-au luat masuri de eliminare a agenților bolșevici din
guvern – dar nu s-au luat. Autorul era în America la vremea aceea și a văzut cum aceste
dezvăluiri n-au avut niciun efect. Opinia publică a rămas apatică sau, mai mult, a început să țină
cu tovarășii lui Hiss și White, care urlau împotriva celor ce îndrăzniseră să spună adevărul. A
avut loc un atac violent și isteric, declanșat de toată presa ca la un semn împotriva celor care
conduceau investigații și dezvăluiau adevărul, nu împotriva celor ale căror crime erau dezvăluite.
Și s-a repetat martiriul celor care au iubit adevărul și și-au iubit patria, cei ca Morse, Barruel și
Robison, care dezvăluiseră adevărata față a revoluției franceze din 1789. Whittaker Chambers
care, dezgustat de trădare și crimă, l-a demascat pe Hiss, a fost atacat și acoperit de insulte și
acuze în ziarele care-l glorificau pe Hiss, și-l atacau pe senatorul Joseph McCarthy, cel care