La sfârșitul lui noiembrie, ambasadorul cubanez la ONU, care știa mai bine ce se întâmplă
dincolo de cortina de fier, a anunțat că în noiembrie au fost masacrați 65.000 de civili unguri.
Peste 100.000 fugiseră în Austria, care i-a primit, deși este o țară mică. Dintre ei, unii au ajuns în
America, unde Secretarul Armatei, Wilbur M. Bruker, le-a ordonat să “aplaude steagul
american” și-apoi “să-l aplaude pe președintele Eisenhower”, care-și întorsese spatele și privise
cu nepăsare cum sunt masacrați și nici nu binevoise să răspundă la disperarea lor. Căci din nou,
ca în 1917, cele două brațe gemene, bolșevismul și sionismul, își coordonaseră perfect loviturile
și Eisenhower, Anglia, Franța, toată lumea “liberă” se ocupa acum de slujirea sionismului,
neavând timp pentru nimic altceva. La ONU, pe ordinea de zi, nu se afla decât “problema
Israelului” și delegații unguri n-au putut fi ascultați decât după ce ungurii au fost zdrobiți și
trimișii lor înlocuiți cu cei ai noului guvern terorist din Ungaria. Șeful acestui nou guvern
bolșevic instaurat în Ungaria a fost tot un terorist din 1919, Ference Munnich, membru de frunte
în regimul lui Bela Kun, șeful poliției pe timpul lui Rakosi între 1946 și 1949, ajuns acum prim
ministru adjunct, ministru de război și al securității statului în guvernul lui Janos Kadar. The New
York Times l-a salutat pe Munnich ca fiind “asul Moscovei care-l are în mână pe Kadar”. Dar
ungurii, scufundați din nou în bezna terorii bolșevice, au găsit mare mângâiere în cuvintele lui
Eisenhower, care a declarat că “îi deplânge din toată inima”. Apoi Eisenhower și toți șefii de stat
europeni s-au apucat să discute despre Egipt, Israel și Canalul Suez și reprezentanții Uniunii
Sovietice și-au arătat indignarea și disprețul pentru Anglia și Franța, care s-au aliat cu Israelul
când acesta a invadat Egiptul.
- Statul sionist
Israelul este un stat inventat, instaurat și ocupat în mare măsură de hazarii din Rusia, care au
trecut la iudaism și care sunt de rasă turco-mongolă și nicidecum semită. Statul lor se bazează pe
niște legende antice tribale ale unui popor cu care n-au absolut niciun fel de legătură și cu care
nu sunt înrudiți în niciun fel, iar ei au dezvoltat aceste legende în cel mai sălbatic șovinism rasial,
bazat pe pretenția că ei, hazarii, ar fi “semiți”, și pe aplicarea ad litteram a legii prescrise în
timpuri antice de secta leviților din tribul semitic al lui Iuda. Israelul n-ar putea supraviețui nicio
zi fără bogăția și armele care curg spre el din belșug, dinspre marile puteri occidentale. Israelul
este condus de oameni din aceeași rasă, din același neam, uneori chiar din aceleași familii și de
același fel ca Bela Kun, Erno Geroe și ceilalți teroriști bolșevici care se trag din ghetourile hazare
din Rusia. Faptele Israelului sunt la fel ca faptele lui Bela Kun și Erno Geroe. Hazarii talmudici
din Israel amenință zilnic arabii lăsați pradă cruzimii lor, cu răzbunarea și distrugerea prescrisă
leviților în Deuteronomul. Israelul n-ar putea face asta dacă n-ar avea puterea să dicteze
guvernelor occidentale, în special celui american, care n-a pregetat niciodată să-i execute
ordinele.
În interiorul Israelului domnesc legi care interzic căsătoria cu adevărații semiți palestinieni,
pentru a nu murdari puritatea “rasei” chipurile semite, a hazarilor turcici, și alte legi care-i făceau
pe americani și pe englezi să facă spume la gură când îi erau atribuite lui Hitler. Pe lângă
granițele Israelului flămânzește o ceată de palestinieni izgoniți din casa, averea și țara lor, care în
cei 8 ani de la expulzarea lor până în 1956 au ajuns să numere un milion. Israelul face raiduri
repetate împotriva lor și a țărilor arabe învecinate, unde prin masacre și măceluri le reamintește
arabilor de răzbunarea talmudică ce-i așteaptă. Occidentul clatină din cap și șoptește cuvinte
timide de dezaprobare, în timp ce trimite Israelului mai mulți bani și mai multe arme pentru un
mai mare măcel. O țară artificială creată prin nedreptate, o rasă artificială creată prin pretenții
false, dacă Israelul ar fi lăsat în pace, ar dispărea singur, căci mult mai mulți vor să plece din
Israel și să se întoarcă de unde-au venit, decât vor să se ducă acolo, în ciuda patimii șovine cu
care este îmbătat sufletul celor care se consideră evrei.
În 1951 erau mai multe plecări decât sosiri în Israel – când s-a “crăpat în mod uluitor cortina de
fier” (spune The New York Herald Tribune în aprilie 1953, de parcă cortina de fier ar fi putut să
aibă fisuri fără știrea guvernului sovietic) și prin acea “fisură” s-au scurs din nou imigranți