încă din faza numirii și sunt unul ca și celalalt. Șeful partidului a fost înlăturat cu ajutorul
“blocului” “statelor-cheie” cu imigrație masivă de evrei hazari din Rusia în America: New York,
California și Pennsylvania [la care s-a adăugat și Florida de atunci]. Autorul a văzut cum
delegații depun voturi pentru ambii candidați, în egală măsură pentru Taft și Eisenhower – până
la sosirea lui Dewey, care, zâmbind a depus “blocul” din New York împotriva șefului partidului
și pentru Eisenhower. Voturile sunt proporționale cu densitatea populației. Imigrația hazară în
America a fost dirijată în ultimii 70 de ani cu preponderență spre New York și California, cele
mai dens populate, ca să capteze delegațiile cele mai cu greutate. Din momentul acela, a fost clar
cine avea să fie președintele Americii.
Ce diferență este, se întreabă autorul, între alegerile dintr-o țară comunistă, unde candidează un
singur partid, și alegerile dintr-o țară liberă din Occident, unde candidează din partea a două
partide doi candidați selecționați de aceleași forțe oculte, în așa fel, încât să fie absolut identici?
Nici într-un caz nici în celalalt cetățeanul nu alege nimic, totul e o mascaradă sinistră și
democrația a dispărut de mult. Chiar forțele oculte spun așa: The Jerusalem Post scrie la 5
noiembrie 1952 că “nu e prea mare diferență între cei doi” candidați, Eisenhower republicanul și
Stevenson democratul “din punctul de vedere al alegătorului evreu”, și că politica evreilor
trebuie să se concentreze asupra “pecetluirii soartei” congresmenilor și senatorilor “ostili cauzei
evreiești” [azi, octombrie 1992, situația e identică, cei doi candidați ai celor două partide fiind
frați gemeni, mintal și politic].
Imediat după inaugurarea lui Eisenhower în ianuarie 1953, primul ministru englez Winston
Churchill s-a repezit să se consulte cu el – dar nu la Washington, ci “acasă la Bernie”, la locuința
din New York a lui Bernard Baruch (Associated Press, 7 februarie 1953). Baruch a cerut atunci
dezvoltarea de urgentă a armamentului nuclear “împotriva agresiunii sovietice” chipurile, cum a
susținut în fața Senatului. Dar mai târziu a dezvăluit că i-a propus lui Vîșinski să formeze o
dictatură sovieto-americană care să subjuge restul omenirii cu ajutorul bombei nucleare (Daily
Telegraph, 9 iunie 1956).
Cu eliminarea Senatorului Taft din candidatura la președinție s-a pierdut pentru totdeauna
libertatea Statelor Unite, căci el a fost ultimul care n-a fost păpușa sionismului internaționalist.
Cartea lui din 1952 are o valoare istorică. El arată cum Roosevelt și Truman au construit puterea
sovietică astfel încât “este o amenințare mai mare decât a fost Hitler” și arată încălcarea
constituției de către președintele Statelor Unite, care trimite trupe americane să lupte în Coreea
fără să consulte Congresul [conform constituției, Congresul este singurul care poate decide dacă
și unde va fi trimisă armata țării să lupte; dar președinții americani, de 40 încoace, au încălcat tot
timpul constituția în acest fel; ultima dată în 1991, când Bush a dezlănțuit genocidul în Irak,
bombardând populația civilă și recoltele, ca să distrugă întreg poporul prin măcel și înfometare,
la ordinul Israelului]. Apoi Senatorul Taft critică înființarea armatei internaționale sub comanda
ONU, care nu apără, ci distruge suveranitatea națională a popoarelor, punând cu extraordinară
clarviziune degetul pe rană: “Carta Națiunilor Unite... nu este bazată pe lege și pe administrarea
dreptății conform legii... Cealaltă formă de organizare internațională care i se bagă pe gât
poporului american, și anume un stat mondial cu o legislație internațională care să legiuiască și
un braț executiv internațional care stăpânește armata ei... îmi pare fantastică, periculoasă și
nepractică... Cine promovează acest plan, promovează sfârșitul libertății, care a adus acestui
popor cea mai fericită viață care-a fost vreodată dată oamenilor. Orice organizație internațională
cu oarecare valoare trebuie să se bazeze pe suveranitatea națională a tuturor statelor”. [Senatorul
Taft a văzut acum 40 de ani dezastrul în care ne prăvălim astăzi, în 1992].
Pentru că senatorul Taft a înțeles “înșelarea popoarelor” de care vorbește Evanghelia, a fost pus
pe lista neagră – deși și el, ca toți politicienii, s-a supus brațului sionist. Poate că n-a înțeles
legătura dintre sionism și internaționalism. Aghiotantul lui era în 1945 Jack Marin, sionist de
frunte din Philadelphia. Când acesta l-a întrebat ce crede despre sionism, Taft a răspuns exact ca
Balfour sau Woodrow Wilson, că “evreii sunt persecutați” și “trebuie să-i ajutăm să ia