canalul, care va fi curând distrus total, ceea ce nu s-a întâmplat, căci vapoarele au continuat să
treacă exact ca mai-nainte. Dar guvernul englez a devenit tot mai furios pentru “refuzul Egiptului
de a lăsa să treacă vapoarele Israelului și pentru că controlează vapoarele care merg în Israel”,
spune Rose Halprin, președinta adjunctă a Agenției evreiești pentru Palestina (22 august 1956,
The New York Times), arătând astfel corect că toate guvernele lumii care se ridicau împotriva
Egiptului o făceau ca să servească interesele Israelului.
La 13 septembrie 1956, Anthony Eden, după cum scrie Associated Press (autorul n-a găsit textul
original, doar cel difuzat de Associated Press ca venind de la Eden), “a prezis că președintele
Nasser va ataca Israelul dacă nu va fi pedepsit pentru canalul de Suez. Sir Anthony a lăsat să se-
nțeleagă că Marea Britanie va lua arma în mână, ajutând Israelul, dacă va fi nevoie”. Deci iată-l
pe primul ministru britanic amenințând cu războiul pentru ceva ce s-ar putea întâmpla dacă așa și
pe dincolo. Din acest moment, “gloata” a avut creierul spălat numai cu atacul egiptean împotriva
Israelului, care va veni neapărat (s-a abandonat tema “împiedicării navigației internaționale pe
canalul de Suez” care devenise prea ridicolă). Și spălarea creierului era așa de acerbă și
atotcuprinzătoare, încât cei care citeau ziarele și ascultau știrile și nu-și luau notițe de la o zi la
alta cu tot ce s-a spus, aveau impresia că atacul egiptean inexistent deja avsese loc. Un exemplu:
scrie The Weekly Review din Londra în septembrie 1956, câteva săptămâni înainte ca Israelul să
atace Egiptul: “Suntem absolut siguri că Egiptul, susținut de Rusia, va ataca Israelul. Nu există
nicio îndoială și pe asta trebuie să ne bazăm toate calculele”. Asta, după ce ani în șir Israelul a
atacat și masacrat civili lipsiți de apărare fără niciun fel de provocare și după un lung șir de
rezoluții ONU în care Israelul fusese condamnat pentru agresiune.
Autorul este unul dintre cei mai calificați ziariști ai secolului și insistă cu aceste amănunte pentru
a dezvălui publicului cum îl manipulează mass-media. Publicul nu va înțelege niciodată ce s-a
întâmplat și ce se întâmpla dacă nu înțelege acest mecanism susținut de dezinformare și
manipulare de către mass-media aservită.
În primele 9 luni ale anului 1956, Occidentul a continuat să livreze arme Israelului. Anthony
Eden a anunțat că “livrările de arme Egiptului au fost sistate”, dar în iulie Israelul a primit 2
crucișătoare de război britanice, Franța, obligată de America, i-a livrat tot anul avioane de atac,
Canada la fel în septembrie, iar în America, în ajun de alegeri, candidații se întreceau să curteze
“votul evreiesc”: Primarul New Yorkului pretindea ca armamentul livrat Israelului “să fie un
cadou” și să nu se accepte niciun fel plată. Nimic altceva nu mai apărea pe agenda politicii
externe a candidaților decât “promisiunea de a sprijini Israelul”. Eisenhower, candidatul
republican, spunea: “Considerăm salvgardarea Israelului ca un principiu important al politicii
externe americane”. Candidatul democrat spunea: “Partidul Democrat va corecta dezechilibrul
periculos creat prin livrarea de arme comuniste Egiptului, vânzând sau dând arme defensive
Israelului”. Acest “dezechilibru periculos” consta din legenda că Israelul era neînarmat și lipsit
de apărare și arabii erau agresori înarmați până-n dinți, la câteva luni după ce Israelul se lăudase
că este mai bine înarmat decât toate cele 7 state arabe luate la un loc, și în timp ce armament
modern superior curgea înspre Israel tot timpul.
Desigur, aceste declarații n-au nicio legătură cu bunăstarea Statelor Unite, a poporului american,
a lumii în general. Singurul lucru pe care-l reflectă este totala aservire a guvernelor și
politicienilor occidentali față de sionism, crezând că numai cele mai servile slugi ale Israelului
pot ocupa funcții în statele “libere” occidentale. Autorul nu știe dacă politicienii cred asta pe
bună dreptate, dar faptul cert este că toți politicienii occidentali cred asta. Poate că au dreptate;
căci fiind oferta democraților de aservire către sionism mai generoasă, democrații au obținut
majoritatea în Congres, chiar dacă tot Eisenhower a ieșit președinte, cu Richard Nixon
vicepreședinte. Autorul crede că Nixon a fost ales împotriva dorinței forțelor obscure care
guvernează “lumea liberă”. Dar evenimentele care-au urmat după scrierea cărții, în timpul
președinției lui Nixon, au arătat că Nixon s-a schimbat și a devenit un președinte exact ca
Woodrow Wilson, Franklin D. Roosevelt ori Eisenhower.