triburilor din insulele Gilbert își pregăteau mâncarea într-un fel de oală pusă deasupra focului;
vrăjitorul tribului șade pe vine în întuneric, în zori, împunge cu un băț vatra inamicului său și
recită: “Spirit al nebuniei, spirit al excrementului, spirit al mâncatului de viu, spirit al
putreziciunii! Înjunghie focul acestui om, Naewa. Bate-l dinspre apus! Bate-l dinspre răsărit!
Bate-l cum îl înjunghii eu, bate-l de moarte! Sugrumă-l, fă-l nebun, fă-l de rușine cu
putreziciune! Să i se umfle ficatul, să se răstoarne și să crape. Să i se umfle măruntaiele, să-i fie
sfâșiate și roase. Să fie nebun și vânat, să fie mort. S-a sfârșit cu el, e mort, mort, mort.
Putrezește”.
Oricine compară acest pasaj cu pagini după pagini din Vechiul Testament-Thora și Talmud vede
cât de asemănătoare sunt sentimentele. Și astăzi Vechiul Testament-Thora și Talmudul sunt
legea care guvernează politica națiunilor, invocată când se făptuiesc acte ca măcelul de la Deir
Yasin. Mai mult, „Enciclopedia iudaică” arată clar că în Talmud se învață doctrina că blestemele
au putere de îndeplinire întocmai cu ce se rostește. De câte ori președinții, prim miniștrii și
politicienii din Occident invocă Vechiul Testament, “Biblia”, cum zic ei, pentru a-și justifica
faptele, autorul se întreabă dacă au citit Vechiul Testament cu adevărat și dacă, citindu-l, au
priceput oare legătura dintre setea de sânge și ura și distrugerea sălbatică poruncite de Iehova în
Vechiul Testament și rezultatul acțiunilor lor dezlănțuite de mișcarea în care s-a întrupat această
superstiție primitivă din antichitate. Căci la ce altceva se putea referi dr. Chaim Weizmann, care
a slujit toată viața sionismul și la sfârșitul vieții s-a văzut față-n față cu ceea ce el numește
“renașterea răului nostru vechi sub o formă nouă și mai oribilă?” Numai această superstiție
întunecată poate explica de ce masele de evrei sunt așa de disciplinate în slujba sionismului.
Evreii au fost pe cale să se elibereze de tirania acestei superstiții după secole de emancipare și
trai printre creștini și poate că în încă 50 de ani s-ar fi apropiat cu prietenie, acceptând să trăiască
ca egali ai tuturor celorlalți oameni – dar acum sunt din nou înregimentați în ghearele
sionismului. Imaginea masei de evrei înghesuiți în ghetourile impuse de directoratul lor rabinic
este evocată de următorul pasaj al lui Arthur Grimble despre triburile de băștinași din insulele
Gilbert: “De 60 de generații oamenii au crescut și au trăit aici auzind zi de zi crezul acestei terori
și au fost pradă ușoară blestemelor de moarte... Generații peste generații de vrăjitori au blestemat
și invocat răul și oamenii s-au temut de puterea lor toată viața pe-aceste insule. Această oroare
acumulată a credințelor lor superstițioase s-a întrupat de-a lungul veacurilor într-o greutate
aproape materială, într-o prezență permanentă, care se împrăștia peste tot. Era în toate gândurile
oamenilor și le umplea locuințele cu mai multă forță decât stafiile. Aveai sentimentul că orice se
putea întâmpla în această atmosferă”.
De peste 60 de generații, masele din ghetourile evreiești au auzit incantațiile și blestemele din
Thora și din Talmud și spre sfârșitul secolului trecut aceste blesteme s-au încarnat în
reîntoarcerea la sălbăticia tribală a “răzbunării lui Iehova”, care este legea Israelului modern și
legea vieții internaționale a Occidentului contemporan. Și eliberarea de “răzbunarea lui Iehova”
aproape că venise la sfârșitul sec. 19 pentru evreii din Occident. Din nou, gândul autorului
zboară la o bătrână din insulele Gilbert, care-și amintea de vremuri de demult: “Ascultă-i pe
oamenii noștri în satele lor. Muncim în pace, vorbim în pace, au trecut zilele mâniei... Ce
frumoasă e viața în satele noastre, acum că nu mai ucidem și nu mai e război”. Așa scrie profetul
Ieremia despre fericirea trecută a triburilor Israelului “în blândețea care ți-a încununat tinerețea,
în iubirea prieteniei tale” până n-au fost subjugate ereziei “trădătorului trib al lui Iuda”.
Cercetând, studiind și scriind despre cum această superstiție tribală din antichitate a devenit forța
motrice care stăpânește destinele popoarelor care-au construit (și pierdut) civilizația creștină
occidentală, autorul a simțit că trăiește alături de o ființă vie, care este întruparea răului.
Comunismul (bolșevismul) este o față a acestei ființe, a cărei prezență au simțit-o și alți
diplomați necorupți. Frank Rounds, ambasadorul Statelor Unite la Moscova, scrie în 1951 în
jurnalul lui intim: “Aici, la Moscova, am simțit că răul există în lume ca un obiect palpabil, ca o