de conivență cu sioniștii talmudici din ghetourile Rusiei, i-au facilitat accesul dr-ului Herzl cu
ajutorul presiunilor financiare pe care le puteau exercita.
Dr. Kastein spune că Congresul celor 197 de la Basel a fost “prima întrupare a internaționalei
evreiești”. Astfel, el atestă existența reală a internaționalei evreiești, acea rețea de care vorbea
Disraeli. Părți din această rețea secretă devin vizibile după un studiu aprofundat și perseverent al
surselor și documentelor. Astfel, dr. Herzl spune că sir Francis Montefiore, evreu important din
Anglia, “îmi deschide ușile apartamentelor regale”, deși dr. Chaim Weizmann l-a găsit pe sir
Francis cam prostănac. Tot așa, baronul de Hirsch, principal suporter al lui Herzl, a fost cel care
i-a dat banii prințului moștenitor Rudolf de Austria când acesta a vrut să înzestreze o anumită
femeie înainte de a se sinucide la Meyerlink, bani “pentru serviciul ce i l-am făcut în decembrie,
când l-am invitat ca să-l poată întâlni pe Prințul de Wales (viitorul rege al Angliei Edward VII)”.
Baronul de Hirsch era și cumnatul lui Bischoffsheim, de la firma Bischoffsheim și Goldsmith din
Londra, unde Sir Ernest Cassel, evreu din Germania extrem de bogat, era și el membru. Acesta a
devenit cel mai intim și permanent prieten și tovarăș al lui Edward VII al Angliei. Alții din
același grup au fost Max Warburg, șeful băncii din Hamburg; Edouard Noetzlin, președinte la
Banque de Paris et de Pays Bas; Franz Philippson din Bruxelles; Wertheim și Gompertz din
Amsterdam; și mai ales Jacob Schiff de la firma Kuhn, Loeb & Company din New York. Aceștia
erau în strânsă colaborare și mențineau un contact permanent. Dirijau, acordau sau retrăgeau
baza financiară a oricărei întreprinderi cu iuțeala fulgerului, mutau milioane într-o clipită și totul
în cel mai strict secret. Astfel influențau și determinau deciziile politice ale guvernelor țărilor.
Asta era internaționala evreiască de care vorbește dr. Kastein, care-l sprijineau acum pe dr.
Herzl. Părerea autorului este că poate nu toți erau în sufletul lor sioniști convinși. Poate mulți
dintre ei se opuneau în ascunsul sufletului lor, dar trebuiau să se conformeze, să asculte ordinele
rabinatului și să promoveze politica dusă de Înțelepții Sionului.
În timp ce Dr. Herzl strălucea în frac și mănuși glacé sub candelabre de cristal în saloanele
Europei, înțelepții talmudici din ghetourile Rusiei, în caftan și cu perciuni lungi la urechi, îi
pregăteau sfârșitul, exploatându-l până la ultima picătură. În 1903, Herzl a călătorit prin Rusia
ovaționat de masele ignorante din ghetouri ca un mesia și-a fost primit de ministrul afacerilor
interne Van Plehve, pe care a căutat să-l convingă să obțină Palestina de la sultan, vorbind în
numele evreilor din Rusia. Ca să-l convingă pe Van Plehve, a dat un comunicat, cerând evreilor
din Rusia să nu mai facă agitație revoluționară comunistă și să discute despre emanciparea lor cu
autoritățile rusești. Cu asta și-a semnat condamnarea la moarte, căci unde-ar fi puterea rabinică
dacă evreii ar trăi emancipați, în bună pace cu alți oameni, și unde-ar mai fi gogoașa
“persecutării” evreilor de către toți ceilalți oameni? Când s-a reîntors din Rusia la al 6-lea
congres al Organizației Sioniste Mondiale, delegația majoritară compactă din Rusia îi era ostilă.
A crezut că se salvează arătându-și formidabilul rezultat: obținuse o patrie pentru “națiunea
evreiască”, obținuse un teritoriu pentru “statul național evreiesc”. Guvernul britanic dăruise dr-
ului Herzl de la ziarul Neue Freie Presse din Viena teritoriul Ugandei! Dintre delegați, 295 au
acceptat și 175 au refuzat oferta. Majoritatea acestora din urmă erau din Rusia. Aceștia s-au
aruncat la pământ și au început să se lamenteze cu voce tare în mod ritual. O femeie s-a dus și a
sfâșiat harta Ugandei de pe perete.
Dr. Herzl nu-și înțelegea evreii. El credea că aceștia erau persecutați în Rusia și ar fi fost
mulțumiți să fie liberi și fericiți oriunde. În acest caz, puteau fi liberi și fericiți în statul lor
național suveran din Uganda, iar cei care n-aveau chef să părăsească Rusia puteau fi liberi și
fericiți în Rusia, unde autoritățile se străduiau să-i emancipeze și să-i facă liberi și fericiți. Dar
rabinatul talmudic din Rusia nu construise edificiul antisemitismului și al persecuțiilor suferite,
chipurile, din partea ne-evreilor de evreii închiși de propriii lor rabini în ghetouri pentru ca să
renunțe acum la această propagandă și să-și vadă puterea topită și supușii mutați în Uganda.
Pentru rabinatul hazar talmudic din Rusia, “patria strămoșilor” era Palestina, în care strămoșii lor
nu puseseră piciorul niciodată; și “împlinirea legii” era distrugerea altor națiuni și supremația