Matematica Totala final

(Doru-Hertoiu) #1

Oamenii receptează o formă de energie numită în Biblie Cuvânt. Spaţiile libere
dintre atomi sunt pline cu această formă de energie, iar ceea ce chinezii numesc Chi,
forţa vitală a Vieţii, este o componentă a acesteia. Aceasta este o manifestare a ceea
ce numim Dumnezeu, pe care şi Noi din Viitor, şi un Om Univers, nu o pot stăpâni
sau înţelege pe deplin.



  • Noi suntem ca telefoanele mobile, nu un mic aparat face totul, ci o bază care
    transmite prin unde susţine sau crează operaţiuni reale... sau nu...să zicem că sunt
    reale. În cazul Energiei denumite în Biblie Cuvânt, “undele “ acesteia au o altă natură,
    iar angajaţii care operează aparatura specifică “ telefoniei mobile “ umane sunt
    entităţi, o formă de generare de viaţă dincolo de înţelegerea noastră.


Acest Cuvânt face posibil tot inventarul material al existenţei noastre şi toate
acţiunile palpabile, identificabile, cuantificabile, etc. ale acesteia. Energia Cuvânt
conţine şi componenta Timp, şi dimensiunile paralele, şi ceea ce noi nu vedem,
deocamdată. Când o să ni se permită, o să vedem alte culori, iar lumea pe care o
vedem va semăna cu un imens desen tehnic, cu cote numerice şi specificaţii
geometrice, plus componente pe care nu ni le putem imagina acum, care, multe
dintre ele, acum ar fi numite imposibile din punct de vedere fizic, chimic şi
matematic. Cel puţin 3 noi ştiinţe de talia fizicii mai înglobează această Energie.
Înţeleptul a spus :



  • Dumnezeu nu face minuni, ci doar stăpâneşte nişte legi fizico- matematice,
    chimice ( şi ale unor noi ştiinţe ) pe care noi nu le cunoaştem.

  • Adică “ pomul “, al doilea, din care Adam nu avea voie să “culeagă vreun fruct “,
    nu?


Exact. Dacă am avea acum acces la cunoştinţele, la posibilitatea de a manipula
acest Cuvânt, am transforma Universul într-un câmp de luptă al instinctelor noastre
animalice. Culmea e că prin al 7-lea , al 8-lea “cer “ asta se va şi întâmpla, parţial,
destul de limitat, totuşi, dar se va întâmpla, ca parte a programului de experimentare
a acţiunilor denumite generic Păcate şi Satana, pentru a obţine abilitatea de a ne
împotrivi (Sfinţenia şi Pocăinţa ) atât prin confruntare, cât şi, ulterior, prin evitare
categorică. Adică :



  • Încercaţi. Eu am biruit Răul.
    şi :

  • Treci înapoia mea, Satană.


Refuzul experimentării răului, al bogăţiilor şi puterii cu care a fost ispitit Iisus, este
obligatoriu fără să fie obligatoriu...Non acțiunea de tip „ pustnic ” sau a comunităților
ermetice, fie ele izolate agoric sau nu, e benefică doar dacă survine experimentării,
altfel e talantul îngropat. Cum a spus şi Confucius, întâi înveţi, experimentezi, te
confrunţi, apoi tot ce faci este în armonie cu Cerul, refuzi ispita, tentaţia, greşeala.

Free download pdf