care odată identificat ( şi va fi ) aduce calcularea modului de aşezare a prafului pe
drum la un click distanţă. Deşi în viitor computerele personale vor fi comandate în
gând, “ telepatic “...
Paradoxal, animalele percep mai bine calea spre succes. Să luăm un pui de pisică
( bine că nu un măr, din nou ) cu origini modeste, nu de rasă, ca să combat şi eu
elitismul. Nu înseamnă că am simpatii comuniste, că n-am, mă refer la elitismul
artificial, nemeritat, al oamenilor biologici prin excelenţă,de care e plină Lumea. Care
încă terorizează oamenii deştepţi...Mulţi oameni de valoare privesc ştirile şi se
întreabă :
- Ce are ăsta şi nu am eu? De ce nu sunt eu acolo?
E plină lumea de oameni dotaţi şi talentaţi care se întreabă asta, privind ( în special )
artişti, sportivi şi politicieni.
Aşadar, viitorul animal arogant, pisoiul, când e mic, munceşte foarte mult. De îndată
ce se poate mişca acceptabil, începe să inventarieze şi să reţină toată geometria
proprietăţii, pe care o va patrula zilnic. Va şti, ca număr de paşi şi salturi, unde este
banca din grădină, colţurile casei, dar şi absolut toate obiectele mărunte : un mic
buştean pierdut în iarbă, o ladă cu lemn de grătar, locul florilor pe care stăpâna casei
n-ar vrea să le vadă făcute varză şi altele. Conştientizează exact distanţele dintre
diferite astfel de repere şi viteza cu care poate ajunge de la unul la altul. Apoi, toată
“ copilăria “ ei pisica exersează tehnici uimitoare de folosire a acestor repere, prin
căţărări, salturi în aer, sărituri la sol, fel de fel, simple sau cu răsuciri în aer. Iar ceea
ce noi numim joacă e un antrenament asiduu, de zeci de ore, pentru prinderea prăzii
şi lupta corp la corp cu pisici rivale sau chiar cu câini mari. Am avut o pisică aşa de
dură încât ieşea pe stradă şi gonea câinii vagabonzi, chiar dacă unii încercau să opună
rezistenţă. Însă majoritatea pisicilor ascultă de Bruce Lee :
- Dacă poţi, evită confruntarea.
Atacate pe teritoriul lor, sunt aproape imposibil de prins, folosesc cu precizie
reperele pentru a scăpa, în special pentru a ajunge la locul de unde se pot căţăra la o
distanţă confortabilă. Salt înapoi, ascunde-te o secundă după un tufiş, apoi după un
ghiveci, DE SUB masa din grădină, absolut uimitor, într-o secundă ajunge PE ea, salt
într-un pomişor, apoi pe gard şi pe garaj, de unde parcă zâmbeşte provocator :
- Asta-i tot ce poţi? Nici nu m-am încălzit, câine prost.
Iar dacă e vorba de un animal care se poate căţăra şi el, îl “pierd “ la cursa prin pomi
şi pe acoperişuri, pentru că rezidentul știe ce are de făcut, intrusul trebuie să se
adapteze.
De aceea Răul ne prinde din urmă, suntem la fel de nerutinați ca și el, dar el e mai
pregătit pentru luptă. Matematica Totală ne va ține cu un pas înainte, deocamdată
suntem mai naivi ca o pisică.