76
9. Utilizarea MicroBlaze
9.1. Crearea unui proiect
MicroBlaze este un procesor realizat de compania Xilinx, la care se pot conecta, utilizând magistrala AXI,
diferite periferice. Astfel se poate obține un microcontroler de frecvență relativ mare (100 MHz), însă marele
avantaj este faptul că acestui microcontroler i se pot atașa periferice configurabile, periferice care poate nu
se găsesc în niciun microcontroler, sau poate că nu se gasește microcontroler cu toate perifericele necesare.
De exemplu, acesta ar putea avea un periferic ce se ocupă cu prelucrarea de imagini, iar MicroBlaze ar trebui
să ia doar niște decizii legate de modul de funcționare a perifericului respectiv. Acesta este doar un exemplu
de proiect ce nu poate fi realizat deloc pe microcontroler.
MicroBlaze este un procesor de tip RISC cu o configurație implicită pe 32 de biți, însă aceasta poate fi
modificată. Acesta îndeplinește cerințele aplicațiilor din domenii diverse, cum ar fi industrial, medical,
automotive, comunicații și nu numai.
Pentru dezvoltarea aplicației cu MicroBlaze sau, altfel spus, pentru dezvoltarea respectivului
microcontroler necesar, se utilizează Vivado. Am putea spune că aici este dezvoltată partea hardware
deoarece, în urma programării FPGA-ului cu bitstream-ul generat, vom avea, în adevăratul sens al
cuvântului, un microcontroler care, la rândul său, poate fi și acesta programat.
Programul utilizat pentru dezvoltarea părții software se numește SDK (Software Development Kit), un
program dezvoltat în Eclipse, motiv pentru care este ușor de utilizat de către programatori deoarece, de
regulă, aceștia sunt familiarizați cu astfel de programe de dezvoltare. SDK poate fi utilizat cu aceeași licență
WebPack ce este necesară și pentru Vivado.
[https://www.xilinx.com/products/design-tools/microblaze.html]
Pentru crearea unui proiect cu MicroBlaze se vor utiliza următorii pași:
- În fereastra Flow Navigator, sub tabul IP INTEGRATOR, se dă click pe Create Block Design
Fig. 88: Crearea unui Block Design
- Apare fereastra Create Block Design unde, dacă se dorește, se poate schimba numele dar și
directorul de creare a acestui bloc, iar apoi trebuie apăsat pe butonul OK.