Valorificarea_didactică_a_operei_lui_Ion_Creangă_în_ciclul_primar (1)

(Ion Spinu0yzeUs) #1

hărnicia nurorilor dar și prin avariția dusă la exagerare de care dă dovadă, satisfăcându-și propria
vanitate: ”și-i râdea inima babei de bucurie când se gândea numai cât de fericită are să fie, ajutată
de feciori și mângâiată de viitoarele nurori”.^37 Supravegherea asiduă a nurorilor derivă din propria
experiență de viață a babei pe care o folosește de această dată în sens invers: ”Voiu priveghea
nurorile, le-oiu pune la lucru, le-oiu struni și nu le-oiu lăsa nici pas a ieși din casă, în lipsa feciorilor
mei. Soacră-mea fie-i țărâna ușoară! – Așa a făcut cu mine. și bărbatu-meu – Dumnezeu să mi-l
ierte! – nu s-a putut plânge că l-am înșelat sau i-am risipit casa; ... deși câteodată erau bănuiele ... și
mă probozea... dar acum au trecut toate”.^38 Lipsa bărbatului, bătrânețea și singurătatea sunt motive
suficiente pentru ca baba să-și oblige băieții să aibă o atudine servilă, să renunțe la viața liberă
devenind simple brațe de muncă în folosul bunăstării mamei lor.
Baba își exploatează și domină nurorile, obligându-le să muncească neîntrerupt, hrănindu-le
doar cu usturoi și mămăligă rece, celelalte produse fiind păstrate spre a fi vândute ca să strângă
parale. Avariția diabolică a bebei este întărită prin atribuirea acesteia de către povestitor a unui
element fabulos: ochiul din ceafă care veghează neîncetat, după spusele celei care îl posedă. După
descrierea amănunțită a babei, se poate observa că la Ion Creangă babele simbolizează răutatea,
fiind mesagerul răului și al dezordinii, rolul ei fiind acela de a tulbura armonia și bunul curs al
lucrurilor. Soacra, baba intrigantă, femeia care se pregătește pentru o bătrânețe fără griji este în
centrul poveștii, spre ea se îndreaptă toate episoadele, rol pe care baba ți-l asumă. Motivul babei
rele în ipostază de soacră este rar întâlmit în afara teritoriului românesc, după cum afirmă Jean
Boutiere, el făcând comparație cu o variantă armeană a poveștii, intitulată ”Soacra”^39
Baba, în opera lui Creangă, are numeroase întruchipări: mama vitregă în Fata babei și fata
moșneagului
, vecina răutăcioasă a moșneagului în Punguța cu doi bani , codoașa în Povestea lui
Stan Pățitul
scroafa din Povestea porcului , și identitatea de principiu a tuturor acestora, Talpa
Iadului în Ivan Turbincă. Baba lui Creangă este pusă în ipostaza feminității malefice, a bebei
absolute fără cusur în rău.
Feciorii babei sunt înalți ca brazii, tari de virtute dar cu mintea slabă, autorul făcând aluzie la
ideea populară conform căreia superioritatea fizică nu te avantajează dacă nu ești capabil de nimic,
trupul puternic ascunzând o minte inferioară, aceștia fiind supuși mamei prin depersonalizare, prin
pierderea identității. Mezinul se diferențiază de ceilalți prin faptul că își alege singur mireasa și nu
apelează la ajutorul mamei, punând-o în fața faptului împlinit.
Primele două nurori, alese de către babă, sunt conștiente de statutul pe care îl au, fie datorită
complexelor fizice, fie educației tradiționale primită de acasă și privațiunilor, se conformează
cerințelor și doleanțelor babei, neieșindu-i din cuvânt la fel ca și soții lor, feciorii babei. Nora cea
mică reprezintă frumusețea, feminitatea voluntară și asumată, tânăra deșteaptă și activă, hotărâtă să
înlăture nedreptatea, umilința și serviabilitatea rușinoasă dusă spre sclavie. Este echivalentul
eroului, expresia forței vitale dar și expresia bunului simț comun, democratic, care ia atitudine în
fața exagerărilor nesănătoase. ”Eu cred că tot ce-i a mămucăi e ș-al nostru, și ce-i al nostru e ș-al ei.
Fetelor, hăi! S-a trecut de șagă!” Energică și tenace, pune ordine în infernul familial și restabilește
relațiile normale, firești, chiar dacă este obligată să ia măsuri radicale. Rupe mitul ochiului
supraveghetor din ceafă și pune la cale planul prin care baba este pedepsită pentru acțiunile sale,
fiind un erou civilizator care restabilește ordinea firească a lucrurilor.
Critica literară consideră că restabilirea ordinii firești prin pedepsirea aplicată soacrei este
extrem de crudă și nejustificată, în opoziție totală cu jovialismul lui Creangă. Nora cea mică este
cea care le pune pe celelalte două în acțiune, angrenându-le în planul ei. Punctul de pornire al
planului este în ospățul orgiastic pe care îl fac cele trei nurori și care are o dublă semnificație: de
sfârșit de ciclu vechi și începutul unui nou stadiu, printr-o nouă prevedere, o nouă normă căci


(^37) Ion Creangă, Povești. Povesti. Amintiri, Editura Steaua Nordului, 2015, p. 28
(^38) Ion Creangă, op. cit ., p 29
(^39) Jean Boutiere, Viața și opera lui Ion Creangă, Junimea, 1976, p. 96

Free download pdf