Iese în evidență tehnica portretului în mișcare realizat la îmbăierea porcului de către mama
adoptivă, surprinsă asemeni caprei într-o acțiune familiară femeilor de la țară, Creangă prezentând
sugesti gesturile acesteia. ”Apoi, sprintenă ca o copilă, face degrabă leșie, pregătește de scăldătoare,
și fiindcă știa bine treaba moșitului, ia purcelul, îl scaldă, îl trage frumușel cu untura din opaiț pe la
toate încheieturile, îl strânge de nas și-l sumuță ca să nu se deoache odorul. Apoi, îl piaptănăși-l
grijește așa de bine, că peste câteva zile îl scoate din boală.”
Făt–Frumos este realizat sugestiv în ipostaza de porc mult mai bine decât în cea de om. Fata
de împărat nu se vede și nu se aude, la fel ca și soțul ei, nefind prezentați în detaliu, neavând un
contur realist, Creangă ilustrând personajele de viță nobilă în ipostaza țărănească. Ajunsă la casa
porcului care îi este soț, se comportă simplu, se supune și se apucă de gospodărie. La fel ca o tânără
nevastă de la țară, merge să-și viziteze părinții de care i se face dor, lasându-și soțul acasă. Scena
izonirii ei de către socrii e scena femeii simple de la țară dată afară din casa soțului și a socrilor.
Un moment deosebit e cel al prezentării faunei fabuloase, întâlnită de fata de împărat în
drumul ei anevoios: ”...au trecut peste nenumărate țări și mări, și prin codri și pustietăți așa de
îngrozitoare în care fojgăiau balauri, aspide veninoase, vasiliscul cel cu ochi fărmăcători, vidre cu
câte douăzeci și patru de capete și altă mulțime nenumărată de gângănii și jigănii înspăimântătoare,
care stăteau cu gurile căscate, numai și numai să-i înghită; despre a cărora lăcomie, viclenie și
răutate nu-I cu putință să povestească limba omenească.”– valori morale ale animalelor care
amintesc de tradițiile străvechi populare.
Prin Povestea porcului , Creangă poate fi pus în aceeași categorie cu prelucrătorii talentați
dar obișnuiți, culegători de folclor, ca Perrault sau frații Grimm.
Cu Stan Pățitul , publicată în numărul din 1 aprilie, 1877 al Convorbirilor literare, Creangă
reintră în registrul său preferat, cel jocular, cu toate particularitățile artei crengiene, o poveste cu
draci în care nu mai este vorba de un conflict între erou si aceștia, ca în Dănilă Prepeleac , ci de un
pact special.
J.Boutierre consideră că ”tema din Povestea lui Stan Pățitul nu e reprezentată în România
decât prin povestea lui Creangă”^43 , temă des întâlnită în Occident dar rară în literatura noastră, tema
pactului prin care diavolul slujește omul, supus și gata să îl ajute oricând fără însă a-i lua sufletul.
Aici diavolul nu este dușmanul omului, prost ci slujitorul aproape dezinterest. ”Stith Thompson
arată că în aceste povești, destul de puține, e pusă în valoare inteligența diavolului și nu prostia sau
reauavoință din celălalt tip de povești cu draci”^44 , el fiind un ajutător supranatural, personaj central
în jurul căruia se construiește acțiunea.
Eroul, Stan Pățitul și sluga, ajutorul său, Chirică, se bucură de acceași importanță și
apreciere din partea autorului, amândoi fiind la fel de înțelepți, cu o singură excepție: atunci când
omul își pierde capul din dragoste pentru o femeie, dracul este ferit de această primejdie prin natura
sa, păstrându-și sângele rece, fiind adeptul științei stăvechi despre femeie. Femeia este purtătoarea
coastei de drac care scapă de această latură demonic doar prin îndepărtarea acesteia, operație la care
se angajează Chirică ca semn de mulțumire pentru bucata de mămăligă găsită în pădure. Aici, pactul
cu diavolul capătă o cu totul altă semnificație, Chirică este obligat de Scaraoschi, împăratul iadului
să-i slujească omului care, până aproape de final crede că sluga sa este doar un băiețan. Spre
deosebire de alte povesti din literature universală, povestea lui Creangă nu-l înfățișează pe diavol
nutrind sentimente malefice, întunecate, pentru om, motiv pentru care atunci când îi află originea,
Stan e mâhnit de pierderea suferită. Dragostea nesimulată și dezinteresată a lui Chirică, bunăvoința
acestuia l-au transformat pe acest diavol,”Leon Bachelin, prefațatorul unei traduceri a poveștilor lui
Creangă în franceză, l-a caracterizat drept <un geniu domestic transformat în diavol>.”^45
(^43) Zoe Dumitrescu-Bușulenga, op. cit., p. 83
(^44) Zoe Dumitrescu-Bușulenga, op. cit., p. 84
(^45) Zoe Dumitrescu-Bușulenga, op. cit., p. 85