chiar dracul și moartea, cei mai mari dușmani ai omului în mentalitatea populară, nu sunt altceva
decât niște făpturi nesemnificative care stârnesc râsul când se încumetă cu omul.
Râsul stârnit de lectura operei lui Creangă țâșnește din două surse: una din ele constă în
comicul personajelor, mânuite de creator asemeni unui păpușar, cu scopul de a scoate în evidență
anumite trăsături și cealaltă sursă stă în talentul de povestitor al lui Creangă, care creează o
narațiune plină de umor, cu tot felul de aluzii la lucruri și tradiții cunoscute de cititori. Tehnica
dătătoare de umor a narațiunii se manifestă fără întrerupere, pe când doar o parte dintre personaje
sunt comice. În Amintiri, de cele mai multe ori râsul e întărit prin însumarea umorului cu comicul.
Aici, povestitorul este și actor, el narând propriile sale întâmplări, el aflându-se de fiecare dată în
situații comice.
Zoe Dumitrescu Bușulenga afirmă că ”niciodată râsul nu încape acolo unde există
compasiune”.^47 Personajele pozitive ca Harap-Alb, fata moșneagului, soția porcului nu sunt
niciodată hilari. Acest lucru nu se poate spune despre tovarășii lui Harap-Alb, Cocoșul din Punguța
cu doi bani , Dănilă Prepeleac sau Ivan Turbincă, autorul râde admirativ împreună cu ei și nu despre
ei. La fel ca personajele pozitive, nici cele negative nu sunt ăntotdeauna hihare. Baba, dracii și
moartea stârnesc râsul prin prezentarea grotescă însă Spânul are o răutate dăunătoare, cu accese de
furie, ucigându-l o data pe erou, astfel încât el stârnește groază, silă, furie și nicidecum umor.
Mijloacele prin care Creangă își realizează oersonajele este exagerarea trăsăturilor, necesară
intenției satirice, personajele negative fiind grotești, subliniindu-le considerabil trăsăturile, acțiunile,
gesturile.
Un personaj grotesc este baba, prezentată în diferite ipostaze: soacră în Soacra cu trei
nurori , mamă vitregă în Fata babei și fata moșneagului , nevastă rea și zgârcită în Punguța cu doi
bani, ori mijlocitoare de lucruri necurate în Stan Pățitul. În tradiția populară, bătrânețea presupune
bogăție sufletească, experiență, înțelepciune, pe când, Creangă, contrazice firescul moral al vârstei
transformând-o în ”hârcă”, ”băboi”, ”pohoață de babă”, ”viespea care înălbise pe dracul”, ”care
închega apa și care știe toate drăcăriile de pe lume”.
Dracii și moartea, personaje negative, mai inofensive decât baba diabolică, înfăptuiesc
acțiuni mai puțin dăunătoare, și sfârșesc prin a se da bătuți în fața înțelepciunii omenești. De
exemplu, drăcușorului îi e frică de Dănilă, ele se roagă: ”Leagă-mi ce știi și cu ce știi, numai să nu
mori”.
Dacă dracii sunt văzuți asemenea unor băiețandri, moartea este asemănată cu o babă.
Forțele acestea supranaturale fiind o sursă esențială a comicului, de dimeniuni inferioare omului,
forța lor nu este niciodată egală cu cea a omului. Moartea este privită cu haz, atât povestitorul cât și
cititorul râd de soarta tristă a acesteia.
Tovarășii lui Harap-Alb alcătuiesc un cortegiu grotesc, zugrăvit de Creangă într-un mod cu
totul deosebit care stârnește hazul: ”Odată, intră, buluc, în ogradă, tus-șase: Harap-Alb înainte și
ceilalți în urmă, care mai de care mai chipeș și mai îmbrăcat, de se târâiau ațele și curgeau oghelele
după dânșii, parcă era oastea lui Papuc Hogeganul”. Vorbirea lor susține comicul apariției: ”Apoi,
nu mă faceți din cal măgar”, ”Al dracului să fii cu tot neamul tău, în vecii vecilor, amin!”. Comicul
gâlcevii rezidă din frăgezimea expresiilor populare, prin întreruperea momentelor de mânie, pentru
introducerea unor zicale, sugerând nepotrivirea dintre ceea ce reprezintă personajele, posesoarele
unor puteri uriașe în contrast cu atitudinea și stilul vorbirii lor. Majoritatea scenelor cu cei târâie
brâu sunt de un comic irezistibili, scenele lor fiind grotești, de un haz ieșit din comun. De exemplu,
scena scoaterii din casa de aramă, unde detaliile sunt minuțioase și încântătoare: ”Atunci vine și
împăratul cu o mulțime de oameni, cu cazmale ascuțite și cu cazane pline de uncrop pe la țâțânele
ușii și în borta cheii și după multă trudă, cu mare ce, hălăduiesc de deschid ușa și scot pe oaspeți
(^47) Zoe Dumitrescu-Bușulenga, op. cit., p. 155