Andlauer, Jean Arban, Louis Aubert, Edmond Audran, Georges Auric, Francois Bazin, Hector Berlioz, Louise
Bertin, Georges Bizet, Adolphe Blanc, Leon Boellmann, Mel Bonis, Lili Boulanger, Nadia Boulanger, Louis
Bourgault, Clement Broutin, Alfred Bruneau, Henri Busser, Joseph Canteloube, Andre Caplet, Alexis Castillon,
Emmanuel Chabrier, Cecile Chaminade, Gustave Charpentier, Ernest Chauson, Charles Chauvet, Hedwige
Chretien, Napoleon Coste, Jules Danbe, Charles Dancla, Adolphe Danhauser, Felicien David, Claude Debussy,
Louis Deffes, Leo Delibes, Charles Delioux, Adolphe Deslandres, Theodore Dubois, Maurice Duhamel, Paul
Dukas, Henri Duparc, Gabriel Dupont, Marcel Dupre, Emile Durand, Louis Durey, Jean Baptiste Duvernoy,
Louise Farrenc, Gabriel Faure, Andre Gedalge, Benjamin Godard, Charles Gounod, Theodore Gouvy, Gabriel
Grovez, Fromental Halevy, Charles Hanon, Jean Hure, Jaques Ibert, Maurice Journeau, Charles Koechlin,
Theodore Lack, Louis Lacombe, Paul Ladmirault, Eduard Lalo, Georges Lamothe, Louis Lefebure, Paul Le Flem,
Jean Baptiste Lemire, Alberic Magnard, Edouard Mangin, Victor Masse, Jules Massenet, Jules Mazellier, Darius
Mihaud, Leon Moreau, Jaques Offenbach, Emile Paladilhe, Georges Pfeiffer, Gabriel Pierne, Auguste Pilati,
Francois Poulenc, Jaques de la Presle, Maurice Ravel, Jean Henri Ravina, Rhene Baton, Theodore Ritter, Joseph
Guy Ropartz, Albert Roussel, Camille Saint Saens, Gustave Samazeuilh, Erik Satie, Alice Sauvrezis, Charles
Sauzary, Gaston Serpette, Deodat Serverac, Germaine Tailleferre, Claude Terrasse, Ambroise Thomas, Charles
Tournemire, Edgard Varese, Louis Vierne, Louis Vuillemin, Charles Marie Widor. Scena Parisului a fost cea care
a impus termenul de "grand opera" pentru spectacolele de amploare, în 4-5 acte, cu scenografie monumentală și
un spectacol de balet inclus între primele două acte. Marile spectacole ale Parisului, cu autori francezi, au fost:
Giselle (1841), Griseldis (1948), Le Corsaire (1856), La damnation de Faust (1856), Les Troyenes (1858), Orphee
aux enfers (1858), Faust (1859), Les Pecheurs de perles (1863), Barbe Bleue (1866), Roemo et Juliette (1867),
Vert Vert (1869), Coppelia (1870), Le voyage dans la lune (1875), Carmen (1875), Sylvia (1876), Cinq-Mars
(1877), Samson et Dalila (1877), Lakme (1883), Manon (1884), Werther (1892), Javotte (1896), Les barbares
(1900), Pelleas et Melisande (1902), Cherubin (1905), Le Martyre de Saint Sebastien (1911), Daphnis et Chloe
(1912), Bolero (1928).
Marea Britanie
Epoca Victoriană a debutat în anul 1837 prin ascensiunea pe tron a Reginei Alexandrina Victoria din Casa de
Hanovra (1837-1901), succedată apoi de regii: Albert Edward de Saxa Couburg și Gotha (1901-1910), George V
Frederick Albert Windsor (1911-1936), Edward Albert George Windsor (1936) și Albert Frederick George VI
Windsor (1936-1952). În funcția de Prim Ministru, Prim Lord al Trezoreriei și Președinte al Camerei Comunelor
s-au remarcat un mare număr de personalități ale vieții economice britanice, nume rezonante fiind: William Lamb
Viconte de Melbourne, Sir Robert Peel, Lord John Russel, Contele George Hamilton Gordon, Henry John Temple
Viconte de Palmerston, Contele Edward Smith Stanley, William Ewart Gladstone, Marchizul Robert Gascoyne
Cecil, Contele Arthur Balfour, Contele Herbert Henry Asquith, Contele David Lloyd George, Contele Stanley
Baldwin. În epoca Victoriană, populația Marii Britanii a crescut de la 28 milioane la 40 milioane de locuitori, iar
alți circa 15 milioane au emigrat spre colonii. Începând cu anul 1870, educația elementară a devenit obligatorie
pentru toți copiii cu vârsta cuprinsă între 5 și 12 ani. Tot atunci s-au deschis primele Colegii pentru Fete, iar în
anul 1890 Philippa Fawcett a fost prima fată șefă de promoție la Colegiul Cambridge, cu rezultate excepționale la
matematică. Prima Societate pe Acțiuni a fost Rochdale Society of Equitable Poineers, fondată în anul 1844,