Sinteza epocii:
Sub sceptrul familiei dinastice a României, poporul și-a îndeplinit un vis milenar, s-a unit sub un singur
sceptru și sub un singur steag. Cei săraci și obidiți și-au redobândit demnitatea și onoarea primind titlul de
cetățeni liberi și independenți. Cele trei principate reunite au format un singur stat suveran, de prim rang, aflat ca
mărime și pondere printre primele zece state ale Europei. În plan cultural și spiritual, Biserica României s-a
proclamat autocefală, apoi a format o Patriarhie națională, de rang egal cu cea a Rusiei sau a Constantinopolului.
Pentru apărarea teritoriului s-a constituit o armată națională, sub comanda directă a suveranului și a unui Stat
Major național. În fruntea Justiției s-a constituit un Parlament bicameral, iar în fruntea Administrației s-a alcătuit
un guvern pluripartidic cu largă reprezentativitate. Organele puterii de stat au fondat și dezvoltat apoi instituții
proprii și sucursale teritoriale. În plan economic, principalul accent s-a pus pe industrializare și tehnologizare,
suportul logistic fiind asigurat de instituții bancare nou formate. Efortul edilitar a egalat și depășit tot ceea ce se
construise în secolele anterioare. Construcțiile din lut și chirpici au lăsat locul celor din cărămidă și beton. În
marile orașe s-au zidit primele ansambluri rezidențiale formate din locuințe comune de tip bloc. În mediul rural,
familiile prospere au ridicat un număr de vile și reședințe de tip conac mai mare decât în tot restul istoriei la un
loc. Rețeaua de transport s-a îmbogățit cu mai bine de 2000 km de cale ferată și zeci de mii de kilometri de
drumuri pietruite. Atelajele și căruțele au lăsat locul automobilelor și camioanelor, iar pentru transporturi urgente
au apărut primele aparate de zbor. Efortul pentru educație s-a concretizat prin alfabetizarea a circa 50 % din
populație, dar mai ales prin dezvoltarea învățământului superior. Sute de filologi, literați și oameni de litere au
contribuit la creșterea și promovarea limbii naționale. În general, politica naționalistă a adunat întregul popor sub
un singur scut: "Regele și Dumnezeu". O seamă de oameni de știință, ingineri, matematicieni și inventatori,
împreună cu artiști, plasticieni, compozitori și oameni de teatru ai vremii au conturat ceea ce s-a numit "Epoca de
Aur" a culturii Românești. Evoluția României nu a fost însă solitară. Italia, Grecia, Yugoslavia, Bulgaria, Ungaria,
Cehia, Slovacia au urmat un curs similar. Marile imperii ale Europei s-au restructurat spre a deveni "sfere de
influență". Conducerea autoritară a lăsat locul unui patronaj benevolent, bazat pe voluntariat și
autoresponsabilizare. Dependența administrativă și economică au lăsat progresiv locul economiei libere de piață,
bazată pe principiul cererii și ofertei. Întregul continent s-a uniformizat în ceea ce privește baza juridică și relațiile
internaționale, iar modernizarea și tehnologizarea au avut un curs paralel, comparabil. În toate țările Europei s-a
înregistrat o adevărată "Epocă de Aur" a culturii și spiritualității, în primul rând ca urmare a eforturilor făcute în
educație. Din armă de temut a conducătorilor, litera scrisă a devenit un instrument de lucru la îndemâna tuturor
categoriilor sociale, un bun și un drept inalienabil. Nu întâmplător manifestările artistice și culturale au conturat
niște curente denumite apoi Romantism, Impresionism sau Expresionism. Orice referire la această epocă se
asociază cu o puternică încărcătură emoțională, ca o poveste a lui Ion Creangă, un fel de "Amintiri din copilăria
civilizației moderne".
Lecturi selective: