Dulfu Petre - Ispravile lui Pacala (Cartea)

Ispr[vile lui P[cal[

XXI

XXI R[m[=aguri c-un boier

Dupã hoinãrit de-o varã, iacãtã-mi-l într-un sat,
La o curte boiereascã, slujitor din nou intrat.
ª-acolo-ntr-o zi de iarnã, fiind vorba printre-argaþi
Despre ãi cu mâna lungã, el sãri-n sus: – Mãi fârtaþi!
N-am pus mâna, pân-acuma, nici pe-un ac strãin, v-o jur:
Dar de-aº vrea, eu ºi cãmaºa de pe om aº ºti s-o fur
Fãrã sã mã simtã omul... Ceilalþi râserã de el:

• O-lio-lio! cam prea te lauzi! Las-o mai pe jos niþel!


• Nu mã credeþi? Fac prinsoare, cu oricine!
  
  
  • Da? îi zise
    Din cerdac atunci boierul, care toate le-auzise.
  
  
  
  


• Fã prinsoare deci cu mine. Furã-mi d-astãzi pân’la anul,
  Dacã poþi, din jug anume, de la muncã, pe Bãlanul.
  ªi de-mi faci isprava asta, boul scump al tãu sã fie!
  Iar de nu, sã-mi stai în slujbã, trei ani, fãrã de simbrie.
  Þii prinsoarea?
  
  
  • Þiu, stãpâne! cum sã n-o þiu? Hai, noroc!
    Ce fãcu apoi boierul? Doi argaþi a pus pe loc,
    Doi, din cei mai vechi la curte, tot lângã Bãlan sã ºeazã
    Ziua-noaptea, ºi de dânsul ca de ochii lor sã vazã.
    Iar Pãcalã? toatã iarna d-alte treburi îºi vedea.
    La prinsoarea cu stãpânu-i parcã nici nu se gândea.
  
  
  
  

* * *

Dete Cel Sfânt, milostivul, dupã iarna urâcioasã,
Pe la noi din nou sã vie primãvara mult frumoasã.
Ciocârlii cântau prin aer, lãudând pe Dumnezeu,
Iar pe câmp, în jug, la pluguri, boii se-ncordau din greu,
ªi ieºea pe câmp – în faptul dimineþii – ºi Bãlan.

CUPRINS