Ispr[vile lui P[cal[Iacã unde e Bãlanul?
- Unde, frate, aiurezi?
- Uite! l-a-nghiþit Joianu! Coada-i stã-n gâtlej, n-o vezi?
- Ii... aºa mãi... zãu aºa e! I se vede vârfu-afarã.
ªi lãsând acolo plugul, fuga la conac plecarã.
Spuserã-ngroziþi minunea ce-au vãzut cã s-a-ntâmplat
Cum Bãlanul nu-i ca-n palmã, cãci Joianul l-a mâncat.
Când îi auzi boierul, a-nþeles îndatã ce-i: - Aþi înnebunit? le zise, repezindu-se la ei.
Tonþilor! aºa prãpãstii cum puteþi sã-mi spuneþi oare?
Bou pe alt bou sã mãnânce, s-a mai pomenit sub soare?
Aº! vi-l ºterse pe Bãlanul nãzdrãvanul de Pãcalã!
D-aia, trântorilor! d-aia vi l-am dat în socotealã?
Hai, cã nu ºtiu ce se-ntâmplã! Sã pieriþi din faþa mea!
...................
Iar Pãcalã? stând pe-aproape, dup-un gard: de râs murea!
* * *La amiazi el sta-n portiþã. – Ei! boierul pãgubaº
¤i grãi de la fereastrã, pe Bãlanu mi-l luaºi.
Dar sã-mi furi din grajd acuma calul meu frumos, de ºea,
Pe nepreþuitul Murgu, care are-n frunte-o stea.
Vreme pentru-aceastã treabã iacã-þi dau un sfert de an.
ªi de-i face-o ºi pe-aceasta, zãu cã eºti un nãzdrãvan.
Calul, mult mai scump ca boul, tot averea ta sã fie!
Iar de nu: sã-mi stai în slujbã trei ani fãrã de simbrie.
Þii prinsoarea?
- Þiu, stãpâne, cum nu? Am azi pe Bãlan.
Vroi sã fie-al meu ºi Murgul, pân’va trece-un sfert de an. - Hm! gândea zâmbind boierul, zãu? aºa vrei? Bine, bine!
Mi-ai rãmas tu cu Bãlanul, dar cu Murgu las’ pe mine!
ªi sub pazã-ºi puse calul, cum mai rar s-a pomenit.