Petre DulfuDoi strãjeri stãteau la uºa grajdului necontenit,
Cu topoare grele-n mânã, gata-n frunte-a mi-l toca
Pe-ndrãzneþul ce pe-acolo doar sã treac-ar cuteza,
Fie cine-ar fi, afarã de boier! Un alt argat
¤l þinea pe cal de coadã, ziua-noaptea, ne’ncetat;
Iar un altul de cãpãstru; º-un al cincilea, mai mare
Peste toþi, în ºea pe Murgu nepristan ºedea cãlare.
..................
Ei, Pãcalã, cu Bãlanul þi-ai fãcut tu ale tale!
Sã vedem acum cu Murgul cum ai sã o scoþi la cale!
Aº! el nici nu se gândeºte! Tace, pânã una-altã,
Cum fãcuse ºi cu boul, lasã lucrurile baltã.
¤ntr-o zi – sfinþise tocmai soarele strãlucitor –
ªi boierul sta de vorbã cu nevastã-sa-n pridvor;
Când deodatã iacã intrã de pe drum o cerºetoare,
Gârbovã, abia târându-ºi ostenitele-i picioare.
- Fiþi, boierule, cucoanã, milostivi c-o scãpãtatã
Ca sã aibã-n ceruri milã, ºi de voi, slãvitul Tatã.
Cât e soarele deasupra, tot mai umblu, nu mã las
Dar îndatã ce-asfinþeºte, nu mai vãd sã fac un pas
Daþi-mi loc de mas pe-aice, pân’ s-o lumina de zi! - Bine, hai, boieru-i zice, culcã-te-ntr-un colþ aci.
Bãtãtura-i largã, babo. S-ar putea sã nu-þi dãm loc? - Sã vã deie cel din ceruri sãnãtate ºi noroc!
ªi se duce, s-aciueazã, baba, colo, mai deoparte,
Pe niºte ogrinji, de uºa Murgului cam nu departe.
Când ºi când din traistã scoate, duce-ncetinel la gurã,
Un ulcior; ºi ridicându-l, soarbe câte-o-nghiþiturã.
Apoi iar în traistã-l pune. Bieþii pãzitori, zãrind