Dulfu Petre - Ispravile lui Pacala (Cartea)

Petre Dulfu

Când îi vede-aºa Pãcalã, hai! cât ai clipi, dezbracã
Zdrenþele de cerºetoare ºi la Murgu-n staul pleacã;
Taie, hârºt! cãpãstru-n douã, o bucatã sã-i rãmânã
Murgului în cap, iar alta, pãzitorului în mânã.
Tot asemenea ºi coada. Iar pe-argatu cel cãlare,
Sus – cu ºea cu tot – îl saltã, repede, pe-o grindã mare.
¤l aºeaz-acolo bine – ca trecându-i somnul greu,
Sã se creazã tot pe Murgu, stând în ºea, la locul sãu.
Apoi scoate calul, sare pe spinare-i frumuºel,
ªi strângându-l din cãlcâie, hai p-aci-ncolea cu el,
Se afundã-n umbra nopþii.
Pe la rãsãrit de soare
Când în grajd boierul intrã: mai sã cazã d-a-n picioare.

• Hei! dormire-aþi somnu’ cel lung! nu vedeþi cã Murgul nu-i?
  Speriaþi, buimaci, strãjerii sar, se-nhoalbã:
  
  
  • Cum? Ce spui?
    Apoi cel ce-avea în mânã din cãpãstru o bucatã,
    ªi cel ce þinea de coadã, dã-i, cât pot, smucesc o datã.
    Socotind cã trag pe Murgul, vrând sã-l dea la apã-afarã.
    Dar pe spate, buf! sãrmanii, amândoi se rãsturnarã;
    ¤ncât, de podele, þeasta, doar cã nu li s-a sfãrmat.
    D-apoi celãlalt, cu ºeaua sus pe grindã cocoþat!
    Hai sã dea ºi el cãlcâie calului, dar somnoros,
    Cumpãna pierzându-ºi... dura! a cãzut cu capu-n jos,
    ªi-atârnat în scãri rãmase... Iarã cei doi, cu topoare,
    Puºi la uºã – Sfinte Doamne! cât p-aci sã se omoare.
    Uluiþi, crezând cã hoþii au venit pe Murg sã-l ieie,
    Unul altuia-nceput-au nebuneºte-n cap sã-ºi deie.
    ...................
  
  
  
  


• Tii! ºi-a zis în gând boierul. Astea-s urme de-ale lui.
  Mi-o fãcu din nou Pãcalã, batã-l Maica Domnului!