Ispr[vile lui P[cal[De afar-atunci un râset în odaie strãbãtu:
Râsul lui Pãcalã, vesel.
- Tii! destul! Pricep acu!
I-auzi cine-a fost nãluca! Ce fel, scumpa mea, dormiºi?
Cât am stat pe-afarã, ochii nu puteai sã-i þii deschiºi?
Vai, trãsni-l-ar de Pãcalã! Dupã ce m-a fript, miºelul,
Cu Bãlanu ºi cu Murgu: na! îmi ºterse ºi inelul!
* * *Necãjit grozav, boierul, s-a culcat. Ci, somn ori foc?
Pân-aproape cãtre ziuã, n-a-nchis pleoapele deloc!
„Vai ce hoþ!... mãmucã Doamne!“ întru sine se gândea.
„A! da-l prind eu în capcanã, lasã... dacã este-aºa!
¤l trimit – chiar mâine searã – pe-altã lume, ne’ntrebat.
Ce? de-oi curãþa pãmântul d-un tâlhar, mi-o fi pãcat?“
ªi a doua zi îl cheamã pe Pãcalã sus, la sine:
- Ei, al tãu e ºi inelul. Sã mi-l stãpâneºti cu bine!
Dar învins, cu toate-acestea, nu mã dau, sã ºtii! Voieºti
Numai eu sã pierz întruna? Tu mereu sã biruieºti?
Sã mai facem o prinsoare! Furã-mi, colo mai pe searã,
De la arie din ºurã, azi, o mierþã de secarã.
ªi-o sã-þi dau un pumn de galbeni, noi nouþi, de-i izbuti;
Iar de nu: trei ani de-a rândul, fãrã platã-mi vei sluji.
Ce zici?... te mai prinzi, argate?- Da, boierule, mã prind!
Vroi sã vãd ºi gãlbiorii ici lângã inel lucind!
- Da, boierule, mã prind!
Apoi ce fãcu boierul? Când vãzu cã-i pe-nserate,
Slujitori a pus în ºurã, cinci, cu puºtile-ncãrcate.
ªi le-a zis: – Secara asta, ici în sac, jos, o vedeþi?
Staþi pe-aci ascunºi. ¤n grije toatã noaptea s-o aveþi.