Dulfu Petre - Ispravile lui Pacala (Cartea)

Petre Dulfu

ªi dac-o veni s-o fure hoþul de Pãcalã: foc!
Auzit-aþi? ¤mpuºcaþi-l, sã rãmâie mort pe loc!

• Las’ pe noi! au zis pândarii. I-arãtãm noi azi furat!
  ...................

Noaptea-ºi întinsese pânza-i de-ntuneric peste sat.
Pãzitorii, prin unghere, stau ascunºi, cu arme-n mânã,
Adãstându-l pe Pãcalã sã le vie la-ndemânã.
Cã-i coceau ºi dânºii turta, cam de când i-a tras pe sfoarã,
ªtiþi, cu Murgu-n noaptea ceea! aºteptau prilejul doarã!

...................

Stau ce stau ºi numai iacã, paºi aud prin bãtãturã
ªi deodatã vãd cã intrã pe furiº un om în ºurã...

• Ãsta e! gândesc pândarii. Iar când vine-n faþã: Poooc!
  ¤l împuºcã.
  
  
  • Vai! el geme, prãbuºindu-se pe loc.
  
  
  
  


• Gata! Haidem! zice-un paznic. Ies apoi din ºur-afarã.
  Spre conac o iau. Boierul, i-aºtepta-n pridvor, la scarã.


• L-aþi rãpus?
  
  
  • Rãpus, cucoane!
    
    
    • Bun! de-acuma, somn uºor!
      ªi se duc apoi strãjerii spre culcuºurile lor.
      Iar boierul intrã iute, ia din cas-o lumânare,
      ªi cu lumânarea-n mânã, hai, spre ºurã-n graba mare.
      Dar ajuns la gura ºurii, deodatã se opreºte.
      ¤i pãrea, dinspre ogradã, cineva cã-l urmãreºte.
      Ba mai auzi º-un strigãt: – Hei, stãpâne, bunã seara!
    
    
    
    
  
  
  
  


• Cine e? boieru-ntreabã.
  
  
  • Eu, Pãcalã, cu secara!
  
  
  
  


• Ce?... ¤l auzea cã-i dânsul, îl vedea, cu sacu-n spate,
  Totuºi nu-i venea sã creazã. – Valeu! Tu eºti, mãi argate?