Ispr[vile lui P[cal[* * *
Când el dã de pielea vacii, stã pe loc ºi se-ncruceºte:
Na!... mai fã-te om de treabã, precum inima-þi doreºte.
Lasã-n pace lumea, vezi-þi doar de treburi ºi de casã!
Apoi cum sã laºi în pace lumea, când ea nu te lasã?
¤mi tãiarãþi vãcuºoara? mi-aþi mâncat-o, vasãzicã?
Mi-o plãtiþi voi... þineþi minte!
Apoi pielea o ridicã
ªi pe gard în pari o-ntinde, cu o mânã tremurândã,
Iar a doua zi, porneºte la un bâlci cu ea, s-o vândã...................
Merge, merge, toatã ziua, pânã iatã cã-ntr-un sat,
L-a ajuns din urmã noaptea. ¤mprejur el s-a uitat:
¤ntunerec pretutindeni! Toatã lumea se culcase!
Numai într-un loc, luminã. Intrã deci acolo-n casã.
ªi, la vatrã, ce sã vazã? o drãguþã de femeie!
- Bine te-am gãsit, frumoaso!
- Bine Dumnezeu sã-þi deie!
Ce vânt te-a adus, drumeþe? - Ia necazuri de-ale mele!
De-astãzi dimineaþã-ntruna viu pe drum cu-aceastã piele;
E departe încã târgul! ªi grozav am ostenit!
Fã-þi pomanã, dã-mi pe-acilea vrun locºor de odihnit,
Pân’ s-o lumina de ziuã. Dorm ºi-n tindã, unde-o fi!
- Bine Dumnezeu sã-þi deie!
- Cu plãcere, pânã mâine, omule, te-aº gãzdui.
Dar bãrbatu-mi nu-i acasã, e la munte, tocmai sus.
Dimineaþã, când s-o-ntoarce, de la stânã, unde-i dus,
Ce-o sã creaz-aflând cã noaptea un strãin aci a mas? - De, femeie! N-am ce zice. Ai dreptate. Bun rãmas!
Astfel rãspunzând Pãcalã, hai, din nou, sãrmanul, pleacã.