Ispr[vile lui P[cal[ªi de ce nu vrei adicã sã te faci primar în sat?
- Pentru ce?... He-hei... fiindcã satul nostru-i cam ciudat!
Sunt neveste multe-ntr-însul, ºi de-o frumuseþe rarã,
Iar bãrbaþii-s duºi de-acasã dupã trebi mereu, prin þarã!
ªi primarul, cât e vara, cât e iarna – vai de el –
Cu nevestele rãmâne numai singur-singurel! - He! se mirã iar vãcarul. D-asta þi-e? Da prost eºti, zãu!
Cum aº mai primi, fârtate, eu – sã fiu în locul tãu! - Da? Pãi asta-i foarte lesne. Haide, ia-mi ici locu-n sac,
Pânã vor veni sãtenii ca sã te arunce-n lac.
Iar atunci... sã strigi doar tare: – Staþi, primar sã fiu voiesc!
ªi e gata socoteala... Ce zici?- Mai mã-ntrebi?... Primesc!
Apoi, cât clipeºti, vãcarul, gura sacului dezleagã,
Lasã pe Pãcalã slobod, ºi în locul lui se bagã.
Iar Pãcalã strânge sacul, ºi legându-l cum fusese,
ªterge-o – cu cireada-ntreagã – spre-un zãvoi de sãlcii
dese!
Nevãzut pe loc se face.
Oamenii veniþi din sat,
C-o prãjinã lungã, lungã, apa-ntâi au încercat.
Hai pe urmã la Pãcalã, toþi cu zor... sã-l dea la fund,
Unde le spunea prãjina cã e lacul mai afund.
Sã-l înece-n lac pe datã! ¤nsã când la sac sãrirã,
Din nãuntru numai iatã cã un strigãt auzirã:
- Mai mã-ntrebi?... Primesc!
- Nu mai m-aruncaþi în apã! staþi... primar sã fiu voiesc!
Oamenii pe loc stãturã, uluiþi: – Vai, neam drãcesc!
Zise unul. Auzirãþi, cum de noi îºi râde, fraþi?
Vrea primar, bre, sã ne fie. Puneþi mâna! Ridicaþi! - Ia mai staþi, grãi un altul... Dac-auzul nu mã-nºealã,
Glasu’ care-l auzirãm n-a fost glasul lui Pãcalã!