Petre Dulfu- N-am venit sã odihnim,
Ci-am venit ca sã peþim.
Pentru fiica dumitale
Am fãcut atâta cale. - Nu am fatã s-o mãrit,
Cã Voichiþa mi-a murit;
Ici sub poale verzi de plai
La fereastrã o-ngropai.
Mirosul sã batã-n casã,
Cã mi-a fost o floare-aleasã.
Nu mã credeþi pe cuvânt?
Hai, vedeþi al ei mormânt!
Turcii, auzind, pornesc,
La mormântul nou privesc:
- Adã sãpi, hârleþe! Vrem,
Vie, moartã, s-o vedem!...
Cu hârleþe dânºii sapã...
Un buºtean gãsesc în groapã.
- Novãceasã, ne minþiºi?
Fiica unde þi-o pitiºi? - Turcilor, v-am spus o datã,
Mi-a murit, sãrmana fatã!
Turcii n-o cred. ¤i bãgarã
Foc în ghete, ºi-o-ncãlþarã. - Jupâneasã Novãciþã,
Unde-i mândra ta Voichiþã?