Gruie-al lui NovacMarea glas a ridicat,
Zicând: – Mãrule rotat!
Saltã-þi poale verzi ºi grele,
Sã-mi vãd marginile mele.
Cã de când tu ai crescut,
Margini nu mi-am mai vãzut.
Iar de nu vrei, eu – c-un val –
Rãsturna-te-oi de pe mal!
Mãrul a rãspuns: – O, mare!
Ce te þii aºa de mare?
Nu-i pe voia ta ºi-a mea,
Ci cum Ãl din ceruri vrea.
Dac-o vrea el, unda ta
Pân’ disearã va seca,
Micã tu vei rãmânea,
De-o sã plângi când te-i vedea.
De necaz, când auzi,
Marea prinse-a clocoti;
ªi-nspre mãrul de pe mal
Repezea val dupã val.
Valurile mãrii sapã
ªi-l rostogolesc în apã.
Iar cu mãrul, – bat-o vina –
Se rostogoli ºi zâna.
De pe patu-i dus de valuri
Þipete dãdea-nspre maluri: