Gruie-al lui Novac
ªi fiind de legea mea,
Sã-l dedau la carte-aº vrea.
Aº dori sã scot din el
Frãþior diaconel;
Dacã n-o avea cap greu,
Sã rãmânã-n locul meu!
¤mpãratul se rãsti:
- Fugi, cãlugãre, de-aci!
Ce sã fac cu banii tãi,
Când îmi sunt prea mulþi ºi-ai mei?
Robul nu þi l-aº lãsa,
Lumea toatã de mi-i da!
Nu e vrednic de scãpare,
Ci e vrednic de pierzare!
Vezi ce mulþi ne-am adunat?
Pentru dânsul stau la sfat:
Cum sã-l pierdem pân’ disearã
Cu o moarte mai amarã?
Cã-i un mare pui de drac,
Este Gruie-al lui Novac;
Hoþ, ca ºi bãtrânu-i tatã,
Batã-l Cel din cer sã-l batã!
Gruia – poate-l ºtii din nume!
Care, de când e pe lume,
Alte celea n-a lucrat,
Decât þara mi-a prãdat!