Gruie-al lui Novac
Gruia-i mândru voinicel,
Nu mai plec de lângã el,
De-azi, creºtinã eu mã fac.
Voi fi nora lui Novac!
CÂNTUL XVIII
XVIII La socri
Dinspre munþii Lotrului,
Prin strâmtoarea Oltului,
Cine se coboarã-n cale,
Cãtre Dunãre la vale?
Gruie-al lui Novac coboarã
Cu iubita-i soþioarã;
Cã de când s-au cununat,
Pe l-ai sãi ea n-a mai dat.
Prin pãduri de brad, prin munþi,
Merg la socrii cei cãrunþi,
Pe doi roibi înaripaþi
ªi cu daruri încãrcaþi.
Prin pãdure cum treceau
Florile-i ademeneau,
Ierburile-i îmbãtau,
La repaus îi chemau.
ªi colo cam spre amiazã,
Umbra când se tot scurteazã,
CUPRINS
