Gruie-al lui Novac- Ei ºi-apoi? Sã vie! lasã...
L-oi pofti cu noi la masã.
Iar de-o fi sãtul de hranã,
Un baltag i-oi da pomanã!
Cântã-þi, mândro, cântecul,
Cã mi-e drag ca sufletul!
N-avea grije pentru tine,
Cât te afli lângã mine!
- Dragul meu! de-al tãu cuvânt
Asculta-voi ºi-o sã cânt...
Arambaºa o sã vie,
De el nu þi-e teamã þie!
Dar ºtii, Gruie, ori nu ºtii,
Cã de când eram copii –
Ani vreo zece când aveam –
Eu ºi dânsul ne iubeam?
Când fui mare, l-am lãsat,
Eu pe tine te-am luat;
Iarã el, prin munþi cu brazi
Stã-ndosit de-atunci pân’ azi!
Azi pe-aici de s-o abate
ªi mi te-o zãri, bãrbate,
El lupta-va pentru mine,
Sã mã ieie de la tine!
Vorbele acestea-l dor,
Mult, pe-al lui Novac fecior.