Ispr[vile lui P[cal[Au cercat... ªi nu puturã...
ªarpele i-a prins în gurã!
Celui care-o izbuti
Mare dar i-oi dãrui:
Jumãtate þara mea,
Sã domneascã peste ea!
..........
Nime-n lumea pãmânteascã
Nu se aflã sã-ndrãzneascã,
Decât Gruie-al lui Novac.
El aude din ceardac...
ªi de ducã este gata.
Dar Ileana plânge, biata:
- Gruio scumpe, nu pleca!
Milã n-ai de soaþa ta?
Te vei prãpãdi, sãrace!
Fãrã tine, ce m-oi face?
El duios la piept o strânge:
- Lasã, dragã, nu mai plânge
Las’ cã sunt voinic de neam,
Suflete vreo zece am
Ici în pieptul meu de fier...
M-oi întoarce! N-o sã pier!
ªi sãrind pe Negru-al lui,
Pleacã-n fuga calului.
Joi în zori a mânecat,
Vineri, iatã-l la-mpãrat.