Petre Dulfu- Pãi... am priceput eu doarã, când de-amiazã ospãtaþi,
Cã pe mine la mâncare aþi uitat sã mã chemaþi.
Pentru-atâta lucru însã vorbã n-am mai vrut sã fac.
Am gãsit eu rost îndatã!- Cum?
- Umplui cu grâu un sac...
Seara, altul. ªi cu sacii, hai, în sat la o vecinã!
Dânsa, inimã miloasã, îmi dãdu ºi prânz’ ºi cinã.
- Umplui cu grâu un sac...
- Cum?
- Vai, bãiete! Vasãzicã... îmi mâncaºi doi saci de grâu!
- Ce? Te-ai supãrat, pãrinte?
Popa-ºi puse gurii frâu.
ªi-a-nghiþit în piept mânia: – Asta-i! Nu m-am supãrat.
Dar... sã fi cerut, creºtine! cã-þi dãdeam noi de mâncat.
Când ajunse-n tindã însã, tremura: – Of!... nu mai pot.
- Ce-i? soþia sa-l întreabã. El i-a spus nevestei tot.
Iar la urmã: – Nu, cu ãsta, nu e chip s-o duc! ºi pace!
Am înscris pe-un an cu dânsul: altfel, vânt chiar azi i-aº face!
Preoteasa, foc ºi dânsa: – Vai! O zi sã nu mai steie!
Astãzi chiar, sã-i faci de ducã!- Da, sã-i fac! Dar cum, femeie?
- Prea uºor! Sã-i dai vro treabã, ce puterile-i întrece.
ªi vãzând cã nu e harnic sã þi-o facã, o sã plece. - Bine zici!... ªi iese popa, merge iar spre ºurã-ndatã.
Ce sã-i dau? A, stãi! gãsit-am o trebºoarã... minunatã! - Vino-ncoace, mãi argate! (ªi-n grãdina largã-l scoase.)
Uite, vezi tu smârcu-acesta plin de ochiuri mocirloase?
Când voiesc sã trec-nainte, mã cufund aici în glod.
Peste mlaºtina aceasta fã-mi, din ce vei ºti, un pod.
Sã-l începi cât mai degrabã, astã-searã chiar, voiesc;
Iar când o miji de ziuã, mâine, gata sã-l gãsesc.