Dulfu Petre - Ispravile lui Pacala (Cartea)

Ispr[vile lui P[cal[

¤nsã ºtii cum vroi sã fie podul? Nu ca oriºicare!
Tot o cãlcãturã moale ºi o cãlcãturã tare!
¤nþeles-ai?

• Da, pãrinte.
  
  
  • Sã te-apuci de lucru darã!
    ªi-acolo lãsându-l, popa a intrat în casã iarã,
    Povesti ºi preotesei cele ce-a orânduit;
    Se culcar-apoi în tihnã, amândoi, ºi-au adormit.
  
  
  
  

* * *

Iar Pãcalã?... ¤n grãdinã sta sub cerul înstelat,
Cu privirea-n jos plecatã; mai se preumbla-ngrijat.
Smârcul, împrejur, cu pasul ºi din ochi îl mãsura...
Cum? din ce sã facã podul? în zadar el se-ntreba.
Pân-odatã, din grãdinã când se-ntoarce iar la ºurã:
Dã cu ochii de-ale popii capre multe-n bãtãturã.

• Iacã, mã! îºi zise-n sine. Am gãsit ce-mi trebuia!
  Eu, sã fiu un om cu stare, capre-n curte-mi n-aº þinea.
  Cât e ziua n-au astâmpãr! tot ce-i verde, stricã, rod.
  Vai, ºi multe are popa! Ia sã fac din ele pod!
  Tocmai bune-s pentru asta!
  Hai, pe urmã... c-un topor,
  Caprelor le taie capul, ºi picior dupã picior;
  ªi târându-le-n grãdinã, unde-i papurã ºi baltã,
  Peste mlaºtinã le-aºeazã, înºirate lâng-olaltã,
  Trup la trup, cu burta una, alta cu spinarea-n sus.
  Ca sã iasã podu-ntocmai cum stãpânu-sãu i-a spus:
  Tot o cãlcãturã tare, alta moale. Apoi, du-te!
  Cãpãþâne ºi picioare în gunoi le-ngroapã iute.
  Printre capre, unde vede vrun locºor, l-astupã-ndatã
  Cu pãmânt, sã fie podul neted ca dintr-o bucatã;
  Iar pe margini, pe deasupra, iarbã verde, flori aºeazã: