Dulfu Petre - Ispravile lui Pacala (Cartea)

Petre Dulfu

Aº! era târziu acum.
Ajunsese prea aproape, nu putea cârmi din drum.
Omu-n faþa lui vãzând-o, ºi-a fãcut o cruce mare:

• Tu? aicea, mãi femeie? Ce vânt mi te-aduse oare?
  S-a-ntâmplat ceva pe-acasã?
  
  
  • Nu, bãrbate! zise ea
    Zâmbitoare, arãtându-i cele ce-n ºtergar avea.
    Þi-am adus de prânz doar, uite!
    Stancu, bietul, când zãri
    Pui prãjit, plãcinte calde... ºi mai tare se-ncruci:
  
  
  
  


• Tii! Da ce-þi veni azi, soro, prânz ca ãsta sã-mi gãteºti
  ªi cu el atâta cale, singurã sã osteneºti?
  Ea-ºi coboarã-n jos privirea: – Pãi... de-acasã tu plecaºi
  Nemâncat azi, ºi merinde mai nimica nu-þi luaºi.
  Se putea sã am odihnã? Deci, pe lucru mã pusei
  ªi fãcându-þi astea-n pripã, iatã-mã! þi le-adusei.

Omul o cuprinde-n braþe, ºi-o sãrutã lung: – Vai, dragã,
Cât de bunã eºti la suflet! preþuieºti o lume-ntreagã.
Spre Pãcal-apoi se-ntoarce: – Lasã boii, slobozi, frate,
Vino ºi tu ici la umbrã, sã ne-aºternem pe mâncate!

• Iacã viu! ªi stând pe iarbã sub un plop, încep sã care
  Din fripturã, din plãcinte, amândoi cu poftã mare.
  Iarã Stãnculeasa, biata, în acest timp, ce fãcea?
  Lângã ei ºezând deoparte, la odoru-i se gândea:
  „Unde-o fi el, sãrãcuþul? M-o fi aºteptând lihnit.
  Dar degeaba! prânzul nu e pentru cine s-a gãtit.
  Pentru el fãcui plãcinte, puiºor în unt scãldat.
  Când colo... le papã, cine?... Sluga!... tontul de bãrbat!
  Li-e de nas un prânz ca ãsta? Of! înþepeni-le-ar gura!
  ªi le-ar sta-n gâtlej, sã steie ºi plãcinte, ºi friptura!“
  ..................