Petre Dulfu- Fii îndurãtor, bãrbate! Nu mai fac, pe legea mea!
Dac-oi mai cãlca vreodatã strâmb, atunci, sã-mi faci ce-i vrea! - Piei din ochi-mi, ticãloaso! Fugi, sã te mai vãd mi-e silã!
S-ar cãdea sã n-am de tine, ca de-un ºarpe, nici o milã,
Sã te calc aci-n picioare!- El e, nu-s eu vinovatã!
- El? Tu nu? Ha-ha! n-ai teamã d-Ãl de sus, c-o sã te batã?
Scoalã, fugi! ¤þi iert greºeala, astã datã! Dar de-acum,
Doar un pas greºit de-i face: fãrã milã te sugrum!
ªi ºtergându-ºi fruntea omul, ºi scoþând un lung oftat:
¤nspre plug-napoi, sãrmanul, paºii grei ºi i-a-ndreptat.
Cine-a spus cã-i arde casa? Mofturi! Casa nu-i ardea:
Dar ca focul lui din suflet, foc mai mare se putea?
XX Otrava
Stãnculeasa, mulþumitã c-a scãpat cu-atâta doarã,
Sare-n sus, îºi face cruce, ºi spre sat din nou coboarã.
Dar sosind colo la gârlã, unde creºte des tufarul,
¤n desiº pe cine vede? Pe cumãtru-sãu morarul.
Acolo, din fugã, bietul, se oprise gâfâind.
Iatã-i unul lângã altul. Oare ce ºi-or fi spuind?
El i-a spus cum sta, l-amiazã, aºteptând-o ars de dor,
Cum, când a zãrit pe Stancu, a luat-o la picior.
Dânsa... cum s-a dus cu prânzul drept la soþu-i, fãr’ sã vrea,
Cum era pe-aci, cu pietre, Stancu-n cap ºi ei sã-i dea!
CUPRINS