Ion Iliescu umbla plângând cu sula-n coastă şi cu un fir roşu-n
dinţi, noi am adus de la un unchi din Germania un radiograf.
Aşa i-a zis unchiul, adică un aparat cu care puteam vedea
copilul din burta Claustrinei.
Aşa că, de fiecare dată când Claustrina rămânea gravidă,
ceea ce nu era o problemă dacă ţinem seama că maică-sa
avusese şaptesprezece naşteri... În sfârşit, la fiecare trei luni, ne
adunam toată familia puneam în funcţiune radiograful şi
începeam comentariile:
- Pfui, ce urechi are!, constata cineva.
- Uite şi mâinile – parcă nu-s ale lui...
- Şi ce figură de urangutan – Doamne fereşte!
- Staţi aşa, că nu i se văd creierii - ăsta precis va fi debil...
- Da' picioarele unde-is?
- Nici mâinile nu se văd clar...
- Va fi un infirm...
- Ferească Dumnezeu! Ce-o să facă ăsta în viaţă?
- Păi, îl faceţi dobaş, a zis prietenul meu Ravy care se
nimerise să fie de faţă. - Fără mâini şi fără picioare?!, s-a minunat soacră-mea,
atunci cu ce bate doba?
Asta era judecata ei după ce îşi curăţase mătreaţa cu piele
cu tot cu Head & Shoulders în care adăugase soda caustică...
Ravy i-a spus cu ce anume ar fi putut bate doba, însă,
după acea întâmplare pe el l-am exclus din comisie, iar
socru-mi-o i-a zis:
- Mă, belitule, dacă te mai prind pe-aici, te castrez! Marş
afară!
Concluzia o trăgea, de fiecare dată, soacră-mea:- Du-te, mamă, îi zicea Claustrinei, şi fă-l marinar...