interminabilele ei dureri de şale... Aceasta tocmai când văru-
mi-o continua:
- Sa-ti presint, nu?, familia meea: ea e Lusi, nu?, end copii
- Roby, Bill end Ronald, nu?...
Mi-am scuipat în sân şi am zis rapid şi cu toată
convingerea un tatăl nostru în gând: adică, încă un Ronald?!
- Mă bucur, am zis, da' cu parcul ăsta zoologic, ce-i?
- Zucarii pentru copii, nu ?...
- Bravo! Da' nevastă-ta ştie vreo boabă româneşte?
- O, ies! Lusi, plis, spune, nu ?, bona siua, nu?, în limba
Dracula... - Cum dracu', mă, Ioane, m-am revoltat, te-ai bolunzit de
tot? Adică, ce limba Dracula? - Fere, iunaited stet nu stia de Rumenien, nu?, numa' de
Dracula, nu? - Bun, şi vreţi să vă petreceţi concediul la noi?
- Da, vere dragă. Ne daţi o cameră, vă plătim chirie în
dolari, cu mâncarea ne descurcăm pe cont propriu, sau
pregătim împreună cu verişoară-mea... Care-i problema?
Noroc că holul nostru e mic şi m-am putut propti rapid de
perete, că altfel cădeam jos ca prostul, pentru că ştiţi cine
vorbise? Lusi, nevasta lu' văru-mi-o...
- Apoi, dumeata, tu, când ai învăţat să vorbeşti
româneşte?, am întrebat-o. - Ştiu din familie: eu sunt româncă din California...
I-auzi! Am respirat uşurat şi i-am zis: - Minunat! Tu rămâi cu toată zoologia, da' ăsta – şi am
arătat spre Ion – să se ducă în California să înveţe româneşte,
okei?