Mihaela Rădulescu cu tot pot fi consideraţi muţi; abia când să
plece a observat că era îmbrăcată mai mult în bikini decât cu
fustă, aşa că bătrâneii au plecat lăsând în urmă un singur cuvânt
în legătură cu Ronaldo:
- Diavolo!
Da, şi? Care-i problema? Că noi ştim chestia asta de vreo
trei ani? ha! Ha! Ha!
Deci, ajung acasă de la psihiatrie, mă aşez pe priciul
căreia Claustrina în momente pasionale îi spune recamier şi
încep să mă bucur că sunt acasă că nu-l mai aud pe doctorul
Ginel Iosinea întrebând în dreptul patului meu: „A mai înjurat
Guvernul şi Cotrocenii? Mai avem vreo cămaşă de forţă în
afară de cele de la reformă?” ... Aţipesc şi aud trompeta, adică
soneria conefcţionată dintr-o jucărie a lui Ion-Ronaldo-
Şvarţenegher, sunet care pune în alertă herghelia de câini din
spatele blocului. Deschid şi, în uşă, văru-mi-o din Los
Angeles cu soţia, trei copii între patru şi opt ani, un câine-lup,
un pui de crocodil şi două ţestoase. Apare şi Claustrina şi,
înainte să leşine, ne aruncăm unii în braţele altora – ei
bucurându-se sincer, noi... Despre asta o să mai vorbim.
Văru-mi-o, plecat anul trecut şi devenit mare om de afaceri în
domeniul auto, respectiv spălător de parbrize la intersecţiile
semaforizate, îmi zice:
- Draga fere, noi venit, nu ?, să ne petreceam consediiul la
foi, la provincie, nu? Stim ca stati prost, nu?, cu prodacşăn
aliment, nu?, end aduceam noi te mancare, nu?
Între timp Claustrina, laşă ca de obicei în momentele grele
ale vieţii noastre conjugale, a leşinat căzând peste câinele-lup.
Acesta, neobişnuit cu asemenea manifestări sentimentale cu
specific latino-balcanic şi oriental, a lătrat un „Ham” care a
verticalizat-o pe nevastă-mea făcând-o s-o ia pe scări în jos cu
o viteză care mi-a anulat pe loc compasiunea pentru