- Da, a aprobat Domnul. Te ocupi: în patru'ş'opt de ore
să nu mai văd nici urmă de pământean pe-aici! Că de Babelu'
ăsta tu eşti cel mai vinovat... Iară voi, Babel aţi vrut, Babel o
să aveţi - vă încurc eu limbile de-o să vă înţelegeţi numai prin
morse. Moise! - Prezent!
- Fugi pe Muntele Sinai, caută o lespede potrivită şi...Ştii
să scrii? - D-apoi, cum? N-am absolvit eu filologia la fără
frecvenţă şi am luat „statul” cu lucrarea „Desene rupestre în
limba sanscrită veche din Peştera Cioclovina de Est”? - Bine. Pix ai?
- Nu, că n-am primit rechizitele...
- Iar începi? Nu ţi-am spus că în tranziţie nu mai folosim
rechizite? Scrii cu un colţ de piatră – fugi!...
„- Şi astfel s-au încurcat lucrurile din punct de vedere
lingvistic, încât nu se mai înţelege locatar cu locatar, candidat
cu electorat, părinţi cu copii şi, în general, nimeni cu nimeni,
fapt care a dus la o mare armonie a neînţelegerilor de tot
felul...”
Am citat din memorie un fragmment din ultima cuvântare
a fostului nostru preşedinte de asociaţie care a pus mâna pe
încasările de pe ultimele trei luni, le-a transformat în valută
după care a pus suma la bancă pe numele fiică-si, el fiind un
bun tată de familie, un exemplu demn de urmat...
Trei tururi de scrutin au fost necesare până am reuşit să ne
alegem preşedintele de asociaţie, iar acest lucru s-a întâmplat
numai datorită neveste-mii, Claustrina, care-şi revenise dintr-
un nou leşin şi, ieşită în cadrul uşii a ţipat:
- Mooooor! Daţi-mi repede o lumânare, că mă sting ca un
câine...