Rudele
Cu nevastă-mea ne certăm destul de rar, iar când o facem
nu cred să ştie mai mult de-un sfert din populaţia cartierului.
Pentru că, nevastă-mea, iese pe balcon şi începe să ţipe:
- Asasinule! Săriţi, oameni buni, că mă omoară...!
Aceasta în timp ce eu o încurajez: - Mai cu viaţă, dragă, mai cu viaţă, că nu te crede
nimeni...
Adevărul este că nu mi-a trecut, încă, prin minte să-i aplic
pedeapsa supremă, considerând că femeia la casa omului este,
realmente, un rău foarte necesar, mai ales când ai poftă de-o
ceartă fără motiv. Adică, ba da: cândva am ieşit după ea pe
balcon cu gând s-o arunc de la etajul şapte. Dar n-am făcut-o
din două motive: întâi, fiindcă nu vroiam să-i nenorocesc pe
nişte colocatari care jucau şeptic american în faţa blocului, şi
doi, pentru că nu aveam bani de prohod, un preot spunându-mi
confidenţial cu o zi înainte:
- Fiule, îmi dai trei milioane şi-ţi implementez un prohod
trăznet...
In orice caz, eu, în locul lui, aş fi zis: un milion îmi dai
mie şi două Guvernului, că nici el n-are...
Mă rog...
Apoi, unul dintre jucătorii de şeptic era tatăl a treisprezece
copii pe care îi rânduise Dumnezeu şi Revoluţia din '89, de