- Mi-am dat seama, zise vocea de bărbat, dar acum, dacă
ţi-am spus regula, pune traista jos.
Ei, mare filozofie! Apucă de ea cu nădejde, dar când s-o
ia de pe umăr, atinse părul vâlvoi al unei cocoane...
- Mi-ţi ierta, zise, da'...
Limba îi înţepeni în gură: în locul măreţei clăi de păr,
văzu un cap cât un bostan de pe Dealul Andricanilor, care lucea
vioi în lumina soarelui de-amiaz. „Noa, trăzni-m-ar!, gândi. Să
vezi amu' petrecere...” Cam un sfert de ceas, socoti el în gând,
îl împroşcă doamna cu vorbe de care neam de nemul lui nu
credea să fi auzit, cu toate că el nu mai zise nimic. Abia într-un
târziu, când îşi dădu seama că greşise numărătaorea staţiilor şi
intersecţiilor, iar autobuzul înainta pe o şosea ce tăia în două un
lan de porumb, zise şi el nervos: - Apăi, doamnă, de mă nărvezi ca lumea, te bag într-o
claie de fân ce n-a văzut Parisu'!
Se porni un hohot de râs tocmai când autobuzul opri într-o
staţie şi el întrebă:
- Pentru cartierul Micro, aici trebuie să cobor?
- Cum doriţi, zisse o fetişcană. Până în oraş sunt nouă
kilometri.
Coborât în staţie, zise cu voce tare:- Auzi: cum dracu' pot fi unii oameni atât de proşti? Da'
mirarea mare-i cum de aflu şi eu printre ei... Adică eu, cu fecior
şi noră la oraş...
La trei ore după sosirea trenului, ajunse la copii. Îl găsi
doar pe băiat acasă...
- Asta, a ta, unde-i? întrebă el de noră.
- La slujbă.