de leşie, semn că doamna Gulye ne pregătise delicioasa
prăjituraă impregnată abundent cu bicarbonat şi praf de copt,
din cauza căreia pe mine mă durea capul trei zile, iar Claustrina
vomita până când o fetiţî din vecini, o întreba:
- Tanti, aşa-i că, dacă mori mă duci şi pe mine în Rai? şi îi
întindea un capăt de lumânare ca să moară creştineşte.
Sfântă naivitate!
De unde să ştie sărmana fetiţă că şansele nevesti-mi de-a
ajunge în Rai erau egale cu zero? Voi reveni candva cu
amanunte...
Deci, înaintam vijelios spre ucigaşa prăjitură discutând cu
domnul Gulye despre ultimele mineriade şi noile strategii de
luptă ale Guvernului împotriva supravieţuirii general-umane şi
animale. Interlocutorul meu se aprinsese la obraji, făcuse
spume la gură făcându-mă să cred că se afla în posesia unui
virus de turbă cu care ne va dota şi pe noi, şi spunea aproape
strigând şi împroşcându-mă cu salivă:
- Domnule, guvernul ăsta e în stare să ne genucidă pe toţi,
da' nu poate să distrugă nişte oribili gândaci de bucătărie. Cum
e posibilă, domnule, atâta impotenţă insectocidă? Înţeleg şi-i
aprob impotenţa administrativă, economică, politică, şi încă
vreo mie de impotenţe, dar să nu fie apt să scape ţara de
gândăcimea asta infernală, asta n-aş fi crezut-o chiar dacă mi-ar
fi ceterat-o un milion de opoziţii. Scuzati: cu cine ţineti,
domnu' vecin?
Ţineam cu indiferenţa, aşa că i-am răspuns:- Cu Monika.
- Care Monika?! A, Monika Clintonica... Bună glumă!
Da' n-am terminat: vă mai amintiţi? Se lăudau cu nu-ştiu-câte
mii de specialisti – mii, mă pricepeţi? – şi între miile astea să