numele autorului, redactorul a răspuns ca anonimatul nu ajută, căci “probabil avem în birourile
noastre pe cineva de la ADL” (autorul mai are și azi scrisorile).
Alt cunoscut, director al unei mari librarii, a cerut să se cumpere din Canada cartea autorului și i
s-a răspuns că distribuitorul din Toronto nu poate distribui cartea. Autorul s-a interesat la
Toronto și-a aflat nu numai că distribuitorul nu spusese așa, dar că nici nu primise cererea
directorului. Directorul care ceruse cartea a cercetat, dar n-a putut afla niciodată cine anume din
propriul birou îi confiscase scrisoarea și o distrusese, dar de-acum, el știa că autorul e pus pe lista
neagră. Acestea nu sunt decât exemple personale, care însă arată că în proporție de masă
informațiile sunt interceptate, contrafăcute, ascunse și masele sunt astfel ținute în cea mai adâncă
ignoranță de către “cea mai liberă presă din lume” cu privire la tot ce influențează soarta lor.
O altă metodă folosită de ADL este isteria colectivă provocată de falsul antisemitism înscenat de
agenți provocatori sioniști de tipul “vărului” din povestea de mai sus. O metodă este distribuirea
unor “documente” care dezvăluie “complotul mondial”, atribuit de obicei unei adunări de rabini.
Dar cine a studiat afacerile talmudiste recunoaște imediat când e vorba de o înscenare. Un
“admirator” de-al autorului i-a trimis odată un astfel de “document”, găsit, chipurile, într-un
sertar secret dintr-un dulap vechi al familiei, care nu mai fusese deschis de o sută de ani. Autorul
a analizat hârtia și-apoi l-a întrebat pe admirator cum a reușit bunicul lui să găsească hârtie
fabricată în 1940. N-a primit nici un răspuns.
Iată metoda “antisemitismului provocator” folosită de ADL și chiar recunoscută de această ligă.
Un autor prolific de cărți care atacă “antisemitismul” din America este un armean american
numit Avedis Boghos Derounian, care-și spune John Roy Carlson (printre alte nume). Dat în
judecată pentru calomnie, s-a văzut că, vorba judecătorului, era “o persoană iresponsabilă,
capabilă să spună orice pentru bani, care nu poate fi crezut nici sub jurământ”. În noiembrie
1952 , la un interviu radiodifuzat, corespondentul american Ray Brook l-a confruntat pe Carlson,
arătând că acesta fusese redactorul unei publicații “de un antisemitism acerb și furibund”, numită
The Christian Defender. Carlson a recunoscut, căci nu putea altfel în fața dovezilor, dar s-a
apărat arătând că “a făcut acel lucru cu aprobare de la ADL”. Era adevărat, a confirmat
moderatorul care se interesase la ADL. De altfel, ADL recunoscuse către Chicago Tribune în
1947 că acest Carlson lucra pentru Liga Antidefăimării, care era “mulțumită de serviciile lui”. Și
totuși, acest Carlson a mai publicat încă o carte în 1952, atacând “antisemiții”, mult lăudată de
critica literară din New York. Iată cum un mincinos dovedit, un om care inventează și creează
pentru public dovezile “antisemitismului” de tipul The Christian Defender, ca apoi să atace
oameni onorabili și nevinovați în mod mincinos că sunt “antisemiți”, este un mare literat al
poporului american. Aceasta este opera ADL-ului de la 1930 încoace [ situația s- a înrăutăț it
după apariția cărții , în cei 20 de ani ce-au urmat]. Și ciuma asta s-a întins peste tot ce se scrie și
se publică în țările din vest, după cum a aflat autorul – din nou din proprie experiență.
În martie 1952 revista Truth, încă nesubjugată, a aflat că Congresul Evreiesc din Canada a cerut
unui librar să elimine din librărie o carte a autorului. Același lucru l-a cerut tuturor librăriilor și
multe dintre ele s-au supus. În Africa de Sud, un ziar sionist scria că “nicio librărie n-are voie să
să vândă cărți... ca unele dintre cărțile lui Reed, câtă vreme anumite grupuri rasiale nu sunt
protejate prin lege”. Grupurile rasiale ce trebuiau protejate prin lege se referă la Convenția
Genocidului a Națiunilor Unite, care prevede pedepse pentru cei ce spun ceva ce “ar putea fi în
detrimentul psihic” al cuiva. Această Convenție legalizează cizma de fier a cenzurii ADL-ului.
Un senator din Australia, unde autorul n-a călcat niciodată, a atacat o organizație chipurile
“antisemită,” de care autorul nu auzise în viața lui, susținând că “este în strânsă legătură” cu
autorul. Ziarele din Australia au publicat această minciună calomniatoare, dar au refuzat s-o
corecteze și să publice adevărul când le-a fost arătat. La o biblioteca din Toronto, un bibliotecar
șef lipea notițe defăimătoare care “avertizau” cititorii pe copertele cărților autorului și nu-i păsa
când lumea protesta.