împotriva celorlalte popoare. Iehova îi spune lui Ezechiel: “Și cheamă toate păsările și toate
animalele și spune-le: veniți, veniți degrabă, adunați-vă de peste tot la victimele mele, pe care le
ucid pentru voi, un mare masacru în munții Israelului; veniți să mâncați carne și să beți sânge.
Veți mânca carnea celor puternici, veți bea sângele prinților acestui pământ... veți mânca carne
grasă pe săturate și veți bea sânge până vă veți îmbăta de sângele victimelor pe care eu le voi
ucide pentru voi, zice Domnul Dumnezeu” (Ezechiel 39:17-19).
În timp ce scribii din școala fondată de Ezechiel în Babilon consemnau în scris “legea” de mai
sus, iudeii întorși în Ierusalim trăiau normal, ca toți oamenii, căsătorindu-se cu cine le plăcea,
rugându-se la cine li se părea potrivit (uneori lui Iehova), pentru ploaie, pentru recoltă bună,
pentru turme prospere. Dar în 458 î.Hr. “legea” a fost gata și regele Persiei era dispus să-i ajute
pe leviți s-o aplice. Atunci au reușit leviții să realizeze miracolul pe care se bazează puterea lor
de atunci încoace: “lobby-ul” lor a determinat un potentat de alt neam să-și pună armata și
bugetul țării la dispoziția leviților, pentru ca ei să-și realizeze scopurile politice cu aceste
mijloace. Cărțile lui Ezra și Nehemia povestesc cum emisarii leviților din Babilon au trimis din
Babilon la Ierusalim pe un mare preot, Ezra, cu 1500 de acoliți, cu aur și soldați persani, în
numele regelui Artaxerxes – exact ca dr. Chaim Weizmann în 1917, care a sosit în Palestina cu
armata și cu aurul britanic; sau în 1947, susținut de guvernul și aurul american. Din punct de
vedere legal, Ezra era un trimis al regelui Persiei, după cum, din punct de vedere legal, dr. Chaim
Weizmann, un hazar născut în Rusia, era un emisar al guvernului britanic. Nu se știe cum l-au
forțat leviții pe Artaxerxes să devină marioneta lor. Curioșii n-au decât să observe marionetele
contemporane care ocupă pozițiile cele mai înalte în guvernele marilor puteri.
Ezra a adus cu sine din Babilon legea urii de rasă. N-a permis nimănui să facă parte din partidul
lui, care n-a dovedit puritate rasială, adică descendența din așa-zisul trib al lui Levi. Când a sosit
la Ierusalim, “a văzut cu oroare și groază” că iudaicii aveau legături de rudenie cu alte populații,
că “tolerau căsătoriile mixte și aveau relații pașnice cu populațiile învecinate, bazate pe legături
de familie”. Dr. Kastein, care cu multe secole mai târziu a observat cu aceeași oroare și groază
cum o parte din evreii zilelor noastre au relații normale, de bună vecinătate cu cei în mijlocul
cărora trăiesc și prospera, explică cum că iudaicii din vremea aceea “își respectau tradiția așa
cum o înțelegeau ei atunci” și nu călcau în picioare cu bună știință nicio lege cunoscută de ei.
Ezra a adus din Babilon “noua lege” care a înlocuit tradiția mozaică de până atunci. Ca
reprezentant al regelui Persiei, i-a convocat pe iudaici și le-a făcut cunoscut că nu se admit
căsătorii mixte și a instituit o comisie de “mai mari” care au început să dizolve căsătoriile mixte,
să despartă familiile și să distrugă relațiile de bună vecinătate. De acum încolo, “străinii” nu mai
erau tolerați. Dr. Kastein admite că “măsura lui Ezra era fără îndoiala reacționară; conferea
rangul de lege unui decret care la vremea aceea încă nu fusese inclus în Thora”, pe care leviții
din Babilon încă n-o terminaseră de scris. Dr. Kastein scria aceste cuvinte pe vremea când Hitler
declara la Berlin că nu se admit căsătoriile mixte. Decretul lui Hitler a fost declarat “infam” de
către sioniști și toate puterile vestului s-au aliat ca să-l distrugă pe autorul lui. Dar legea identică,
promulgată de leviți cu 24 de secole înainte, sioniștii n-o declară infamă și toate puterile
occidentale o respectă și o susțin.
Atât în 458 î.Hr., cât și în 1917, popoarele vecine trupelor leviților au fost alarmate de acest val
de ură și au atacat Ierusalimul, care-i amenința cu distrugerea (vezi mai sus, Ezechiel) și i-au
dărâmat zidul. Ezra însă, precum orice sionist din secolul nostru, se întorsese din Ierusalim și era
din nou în locuința lui din diaspora, în Babilon, și cei din Ierusalim iar au început să aibă relații
bune cu localnicii. După 13 ani, în 445 î.Hr., Nehemia, atașat tronului Persiei (așa cum astăzi
“consilierul israelian” este tot timpul alături de primul ministru britanic sau președintele
american), a venit din nou din Babilon la Ierusalim, cu armată persană și cu bani din tezaurul
Persiei, și a reconstruit zidurile Ierusalimului, care astfel a devenit primul ghetou adevărat.
Pentru a-și popula ghetoul, Nehemia a ordonat ca 10% din iudaici să se mute în Ierusalim. Au
fost respinși “cu oroare” (zice dr. Kastein) cei ce n-au putut dovedi “puritatea rasei” lor,