ceruse să se facă investigații. Pe acesta l-au atacat cu atâta ticăloșie și venin, încât i-au murdărit
numele pentru totdeauna, inventând epitetul “macartism”, care a devenit în mintea publicului
ceva execrabil.
Anul 1954 este un moment important în istoria Statelor Unite, căci este anul în care Senatul l-a
dezavuat pe McCarthy. În 1952, după 20 de ani de președinți din partidul democrat, reușise în
alegeri un republican, Eisenhower, care a promis în propaganda electorală că va curăța guvernul
de agenții bolșevici moșteniți de la Roosevelt și Truman. Dar după alegeri, în 1954, președintele
Eisenhower a început nu să curețe guvernul ci să-i atace pe cei ce vroiau să curețe guvernul,
zicând că el dezaprobă metoda lui McCarthy. Aceasta dezaprobare a fost anunțată și de Senat, la
insistența Comitetului evreilor din America. Astfel că, indiferent cu cine votează, candidatul
democrat sau cel republican, alegătorul american cu siguranță votează pentru marioneta aceleiași
puteri ascunse și distrugătoare.
Președintele Eisenhower a pus capăt oricăror investigații despre agenții bolșevici și trădători din
guvern – exact așa cum descriu Protocoalele Sionului din 1905. Protocolul nr. 19 arată că după
distrugerea națiunilor, când toate popoarele vor fi înrobite guvernului mondial într-o masă de
sclavi, să lucrezi împotriva statului, cum au făcut-o Alger Hiss, Harry Dexter White și amicii lor
din guvernele țărilor occidentale va fi o crimă ca și “furtul, asasinatul și oricare crimă odioasă și
abominabilă”. Dar înainte de instaurarea guvernului mondial, zic Protocoalele, “ne-am asigurat
ca statele naționale să nu fie capabile să se apere de trădarea din interiorul guvernului. De aceea,
prin presă, prin cuvântări și prin metode indirecte... am implantat ideea că cei ce trădează și
lucrează împotriva propriului lor stat din interiorul guvernului sunt niște martiri care s-au jertfit
și au acceptat să apară drept trădători pentru binele maselor populare”. Și așa a apărut Alger Hiss
în presa din întreaga lume ca un martir și senatorul McCarthy ca un monstru odios. Căci, zic tot
Protocoalele, “cei ce ni se opun nu vor avea la dispoziție organe de presă în care să-și poată arăta
vederile cu adevărat și pe deplin”.
În America, sugrumarea adevărului mai e posibilă și prin intervenția unui organ numit „Curtea
supremă”, care decide peste capul statelor care formează Statele Unite. Membrii acestei Curți
supreme n-au nevoie să fie buni juriști; ei nu sunt aleși de popor, ci numiți pe viață de către
politicieni. La 2 aprilie 1956 Curtea supremă a anulat condamnarea pentru trădare și spionaj a
unui comunist din Pennsylvania, astfel încât trădarea patriei, care este ilegală în 42 de state, nu
mai este o crimă și nu poate fi pedepsită după această intervenție a Curții supreme. Și iată cum a
reînviat și Liga Națiunilor sub numele de Națiunile Unite, ca un organ de supracontrol al
guvernelor naționale, creat de Alger Hiss și Harry Dexter White pentru a împlini revoluția
mondială, așa cum a zis Lenin și cum zic Protocoalele Sionului. Cei care au cunoscut lagărele de
concentrare și de exterminare ale guvernelor comuniste văd cum se ridică zidurile acestor lagăre
în țările occidentale, sub ochii unui public apatic și tâmp, care-și extrage informația din ziare și
de la televizor. Legislația care stă la baza lagărelor de exterminare a “dușmanului de clasă” a fost
deja instituită: astfel este “Convenția cu privire la genocid”, unde se declară crimă provocarea de
“daune psihice” anumitor grupuri.
Numele de “Națiunile Unite”, spune Bernard Baruch, a fost ales de Roosevelt cu mult înainte de
a deveni președinte, dar nu e sigur că a fost chiar așa, căci Baruch era cel care-i băga în cap lui
Roosevelt ce să gândească. Baruch avea ambiții mondiale și a fost auzit spunând că “noi putem
stăpâni toată lumea”. Șefii statelor care au cauzat moartea atâtor milioane de oameni în război și
scăldarea Europei în sânge și dezastru se preocupau de construirea guvernului mondial și de
distrugerea națiunilor. Churchill spune că în octombrie 1944 ei se ocupau de “chestiunea
Organizației Mondiale”. Generalul Smuts vocifera din Africa de Sud că statul sovietic trebuie
neapărat inclus și Roosevelt zicea că sovietele, care-au declanșat în alianță cu Hitler războiul,
“trebuie să fie un membru cu puteri depline și egale al oricărei asocieri a marilor puteri care are
drept scop prevenirea unui război internațional”. Roosevelt spunea că la început vor fi “păreri
diferite” și “compromisuri” în ceea ce Churchill numea “instrumentul mondial”. Și așa s-a