Deoarece ne-evreii nu pot să ridice obiecțiuni, autorul nu poate cita decât autori evrei. Frank
Chodorov scria la 10 martie 1956 în Human Events că criza din Orientul Mijlociu “nu implică de
fapt guvernul Israelului, ci evreii din America... Cu certitudine, mulți americani buni ar dori o
confruntare, nu numai ca să-și arate lealitatea față de țara în care se găsesc și aversiunea față de
sionismul mondial, ci și ca să scape de strânsoarea în care-i ține sionismul”. La 10 septembrie
1955 , Alfred Lilienthal făcea, tot în acel ziar, apelul disperat pe care-l făcuse James Forrestal cu
8 ani în urmă, să se excludă din propaganda electorală conflictul israelo-arab din Palestina. Acel
ziar are o bună reputație în Washington, dar are un număr mic de cititori, iar ziarele mari nu
tolerează astfel de păreri.
Și alți evrei au avut obiecțiuni și temeri. În 1933, Bernard J. Brown scria: “N-a mai fost în istoria
omenirii niciun alt grup de oameni care să se fi încurcat în așa de multe erori și să fi refuzat să
deschidă ochii asupra adevărului, cum au făcut-o ai noștri în ultimii 300 de ani” (adică în
perioada în care “evreii” hazari ashkenazi din răsărit au triumfat cu talmudismul lor asupra
evreilor care erau în curs de asimilare). În 1951 rabinul Elmer Berger scria: “Dacă americanii de
credință iudaică și mulți americani de alte credințe care au fost induși în eroare ca să sprijine
sionismul nu se vor întoarce la adevăruri de bază, atât din viața americană, cât și din religia
iudaică, atunci ne îndreptăm înspre ceva ce va fi ca o catastrofă”.
Paul Hutchinson, redactor la revista creștină The Christian Century, a scris prefața la cartea
rabinului Berger, în care a afirmat: “Pretenția că evreii americani au dreptul să refuze să se
amestece cu restul americanilor duce la o criză ce poate avea consecințe deplorabile. Este evident
că de câte ori Israelul are necazuri (și politica Israelului, mai ales cu privire la economie și
imigrare, pare că are drept scop să creeze numai necazuri) evreii din America trebuie să intervină
și să oblige guvernul american să rezolve problemele. Conducătorii sionismului nu s-au dat
înapoi de la șantajul politic (Hutchinson a scris asta înainte ca Truman să fi dezvăluit că exact
așa făceau). Un timp, ei vor putea face asta din cauza sistemului nostru electoral... dar New York
nu e America și dacă șantajul acesta continuă, s-ar putea să aibă loc o explozie”.
Dar ar fi o greșeală dacă ne-am închipui că aceste avertismente se referă la o catastrofă în care ar
suferi doar evreii, care și-au făcut-o cu mâna lor. Cum a fost de fiecare dată în istoria omenirii,
catastrofa va fi generală și evreii vor suferi doar în proporția în care există ei printre ceilalți
oameni. Evreii vor suferi în acest măcel general așa cum au suferit de fiecare dată, proporțional
cu numărul lor. Suferința lor va fi cum a fost totdeauna, cam 1% din suferința totală, în ciuda
legendelor care au înlocuit istoria și care sunt repetate la infinit în presă și în toată viața publică
despre “holocaustul”special, care chipurile i-ar fi lovit numai pe ei, cu pretinsele lor 6 milioane
de victime. Dar din nou propaganda și minciuna vor înlocui istoria și din nou se va spune și scrie
că “pe evrei i-a lovit catastrofa”. Căci evreii, care dețin azi presa, școlile și literatura, nu concep
că s-ar putea ca o catastrofă în care vreun evreu să fie amestecat să fie descrisă altfel decât ca o
“suferință a evreilor”. Așa au învățat dintotdeauna și nu pot gândi altfel, căci asta e doctrina
levitică din Thora și Talmud, unde se învață că numai evreii sunt oameni, celelalte popoare sunt
vite și pier ca vitele, doar tragediile sunt ale oamenilor.
Acest lucru se vede clar din cartea lui Karl Stern, „Coloana de foc”. Stern, evreu din Germania
trăind în Canada, unde s-a convertit la creștinism, povestește cum în 1920, în Mișcarea
Tineretului Evreu “domnea o atmosferă care prevedea evenimentele ce-au urmat. Erau mâhniri,
întrebări și îndoieli latente cu privire la marea catastrofă a evreilor – cea care se va dezlănțui în
Europa și în care vor fi și evrei, a căror soartă se va amesteca cu a europenilor în mod așa de
misterios”. Astfel el a recunoscut măcelul și iadul prin care-au trecut 350 milioane de europeni
(jumătate din ei încă sunt în iadul comunist) și l-a descris după liniuță – dar înainte de liniuță
reflexul educației iudaice l-a făcut să scrie despre “catastrofa evreilor”. Alți scriitori evrei refuză
să recunoască suferințele celor 350 de milioane și vorbesc doar despre “suferințele evreilor”.