Statele Unite și modul în care se face această propagandă (exact cum se descrie mai sus). Dar
propaganda a avut mare efect, căci 5 ani mai târziu, campania și emisarii din Israel au reușit să
fanatizeze masele de evrei americani.
În 1955, același William Zukerman scrie mult mai alarmat: “O mentalitate ca cea din Israel
predomină acum în Statele Unite. Există un fanatism că adevărul este unic și Israelul îl deține
singur, în întregime... Se afirmă că membrii guvernului israelian și politica lor sunt inviolabili și
nu au voie să fie criticați. Domnește o intoleranță îngrozitoare cu privire la alte opinii, complet
nerațională, domnește impulsul emotiv al unei cirezi care distruge totul în panică... În Israel
impulsul pasiunilor poate fi bazat pe realitate. El izvorăște din deziluzia unor oameni cărora li s-a
promis că vor trăi în siguranță și pace și se trezesc că trăiesc în război. Dar isteria evreilor din
America n-are nicio bază în viața lor. E total artificială, fabricată de conducătorii sioniști, băgată
pe gâtul unor oameni care n-au de ce să fie isterici, de către o armată de propagandiști plătiți, ca
un mijloc de presiune politică și pentru a augmenta colectarea de fonduri. Nu s-a mai pomenit în
istorie o astfel de campanie de propagandă pentru un guvern străin, plănuită și dusă cu așa de
mult cinism și atât de deșănțat, la vederea tuturor și cu mare publicitate, așa cum este valul de
isterie care se așterne acum peste evreii din America”.
Iată cum descrie același autor schimbarea care a degenerat sufletul evreiesc și care întreține
războiul care a început imediat ce s-a terminat cel de-al doilea război mondial. Căci de-atunci
încoace, războiul n-a încetat nicio clipă, ci a secerat sute de mii de vieți pe an, într-o țară sau alta.
Numai Dumnezeu, scrie autorul, are puterea să oprească marșul triumfător al principiului
distrugerii, care va încheia secolul nostru cu victoria șovinismului talmudic. Dacă șovinismul
talmudic va ieși victorios sau va eșua în instaurarea imperialismului sionist și înrobirea
popoarelor, în ambele cazuri prețul îl vor plăti miliardele de victime nevinovate cărora le stau în
față suferințe imense, din care evreii vor pătimi doar o fracțiune infimă, ca întotdeauna, în
proporția în care se vor găsi printre ceilalți oameni. După care, speră autorul, dat fiind că
celelalte popoare nu vor fi dispuse să fie vite în cirezile stăpânilor sioniști, așa cum prescrie
Talmudul, evreii vor trebui în cele din urmă să accepte lumea așa cum este.
Capitolul 46: CulmeaScrisă între anii 1949 și 1952, cartea de față a fost rescrisă în 1956 cu adăugiri, căci în acel an
părea să culmineze activitatea sionistă care ieșise la suprafață pe la începutul secolului 20,
“secolul evreiesc”, după ce stătuse ascunsă 1800 de ani, ca peștele celenterat scos la iveală în
1952, care fusese declarat dispărut și a cărui încăpățânare de a continua să trăiască îi supăra pe
darwiniști cu teoria lor, după ce i-a mai supărat și descoperirea, tot în 1952, că craniului omului
de Piltdown era un fals. Tot 1956 a marcat o jumătate de secol de bolșevism (produs de
necontestat al Talmudului) care ține strâns în gheare omenirea, de ambele părți ale cortinei de
fier. Și tot 1956 este anul alegerilor prezidențiale din America, ce au decurs în mod deschis, sub
presiunea șovinismului sionist [autorul nu le-a văzut pe cele care-au urmat, care-au fost și mai
și].
Când a început să scrie, autorul nu prea avea speranțe că-și va vedea lucrarea publicată, dar știa
că cele scrise aici vor fi adevărate și peste 10, 20 de ani și spera că undeva, cândva, presa și
literatura vor deveni din nou libere și nu va mai exista inchiziția care impune tabu asupra oricărei
discuții despre sionism din 1920 încoace. Anul 1956 este anul în care cele două brațe ale
triumfului distrugerii, sionismul și bolșevismul, pe care dr. Chaim Weizmann le descrie luând
naștere în ghetourile din Rusia, în sânul propriei lui familii, ajung să provoace război. Politicienii
lumii vorbesc despre o nouă “cauză” pentru care popoarele trebuie să-și verse sângele: tot “ca să
apere evreii”. Au fost momente în 1953 și 1956 când autorul a crezut că va începe al treilea
război mondial. În 1953, la procesele politice din Uniunea Sovietică au apărut printre sutele de
mii de victime câțiva evrei și tot Occidentul a urlat că “sunt exterminați evreii” și că “a început
persecuția evreilor” în acea țară. Dar Stalin a murit exact atunci, procesele au fost anulate și nu s-